Șeful Direcției Agricole Bihor, acuzații la adresa lui Daea: “Mă hărțuiește!”

Vocea.biz / 21.08.2018
Șeful Direcției Agricole Bihor, acuzații la adresa lui Daea: “Mă hărțuiește!”

Într-un interviu acordat pentru publicația Bihoreanul, șeful Direcției Agricole Bihor, Nicolae Hodişan, spune că este hărțuit de ministrul Agriculturii. Motivul ar fi prezentarea publică a ordinului care viza arderea culturilor în zonele afectate de pesta porcină. Hodișan, membru ALDE, declară și că ministrul a trimis Corpul de control la instituție doar pentru a-l putea schimba din funcție.

Într-un interviu pentru publicația eBihoreanul, Nicolae Hodișan, șeful Direcției Agricole Bihor, spune că ministrul Petre Daea îl hărțuiește trimițând în repetate rânduri Corpul de control la instituție doar pentru a-l schimba din funcție. Disputa dintre cei doi a început după ce Hodișan a dat publicității ordinul ministrului care dispunea arderea culturilor în zonele afectate de pesta porcină.

„După vizita din 9 august a şefului Corpului de Control, Petre Daea s-a enervat, fapt pentru care trimite controlul din nou la Oradea pe 20 august! Doresc să spun că în ultima perioadă Petre Daea mă hărţuieşte”, a declarat Hodişan pentru Bihoreanul.

Interviul complet cu directorul Direcției Agricole Bihor îl puteți citi aici.

Ordinul care l-a înfuriat pe ministrul Daea a fost publicat de Agrointel, imediat ce a devenit public. Ulterior, Petre Daea a încercat să nege măsura care i-a iritat pe agricultori.

Documentul publicat de Agrointel este datat 03.08.2018 și este semnat chiar de către ministrul Daea. Ordinul a fost făcut public la cinci zile după ce a fost semnat. Principala prevedere este cea legată de obligativitatea proprietarilor de a arde culturile cu risc de contaminare. Vizați sunt agricultorii din zonele afectate de pestă porcină.

Potrivit ultimului bilanț comunicat public de ANSVSA, în urmă cu 10 de zile, la nivelul țării fuseseră identificate 645 de focare de Pestă Porcină Africană. De atunci noi focare au fost confirmate prin examene de laborator în Călărași și Ilfov.

Citește și...