Liviu Dragnea: Adrian Țuțuianu, înlocuit de la comisia SRI din Parlament

Vocea.biz / 06.09.2017
Liviu Dragnea: Adrian Țuțuianu, înlocuit de la comisia SRI din Parlament

Adrian Țuțuianu nu va mai fi președintele Comisiei parlamentare de control al SRI, întrucât procedurile de înlocuire a lui din funcție au fost deja declanșate, înainte ca Țuțuianu să demisioneze din postul de ministru al Apărării, conform declarațiilor liderului PSD, Liviu Dragnea.

Întrebat dacă, în calitate de preşedinte al PSD, susţine reîntoarcerea lui Ţuţuianu la conducerea Comisiei de control al SRI, Dragnea a răspuns: ”Nu, pentru că, aşa cum era firesc, de mai mult timp au început procedurile pentru înlocuirea dumnealui de la comisia SRI. Nu cred că cineva se gândea că poate fi şi ministru, şi preşedinte al comisiei SRI şi secretar al Senatului. Toate procedurile sunt declanşate, am discutat deja în partid în weekend…”, conform Mediafax.

Liviu Dragnea a precizat că a avut, în cursul zilei de miercuri, o convorbire cu Ţuţuianu, dar a refuzat să dea mai multe detalii. ”Am vorbit mai multe lucruri. A fost o discuţie privată”, a spus liderul PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de vacantare a funcţiei de ministru al Apărării prin demisia lui Adrian Ţuţuianu şi cel de desemnare a lui Marcel Ciolacu în funcţia de ministru interimar al Apărării Naţionale. Ţuţuiau a demisionat marţi din funcţia de ministru, după situaţia privind plata salariilor din Apărare.

Sursa foto: Captură video YouTube

Citește și...