Marian Burcea, șeful CNAS, demis de premier, după ce a fost reținut de DNA în dosarul decontărilor fictive

Vocea.biz / 01.09.2017
Marian Burcea, șeful CNAS, demis de premier, după ce a fost reținut de DNA în dosarul decontărilor fictive

Marian Burcea, șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a fost demis, vineri, de premier, după ce a fost reținut de DNA în dosarul decontărilor fictive.

Premierul Mihai Tudose l-a demis, vineri, pe șeful CNAS, Marian Burcea, după ce a fost reținut de DNA în dosarul decontărilor pentru pacienți fictivi, informează Digi24.

Burcea și alte 13 persoane, printre care se și alţi membri ai conducerii CNAS, actualul şef al CASMB Ovidiu Munteanu, dar şi fostul şef Lucian Bara, Sergiu Nicolae Ciobanu, fost consilier SRI, reprezentanţi ai unor societăţi prestatoare de servicii în domeniul medical, precum şi o avocată din Baroul Bucureşti, au fost reținute de DNA în dosarul în care se investighează decontările fictive.

Cele 14 persoane au fost reținute în urma a 50 de percheziții efectuate joi de procurorii DNA în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale la domiciliu. Persoanele reținute vor fi prezentate cu propunere de arestare preventivă, la Curtea de Apel Bucureşti.

Marian Burcea, preşedintele CNAS, a fost reținut pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei în exerciţiul funcţiei de conducere în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

”În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe că, prin activitățile infracționale desfășurate de inculpați, activități pentru care s-a dispus reținerea, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane euro).

Concret, în perioada ianuarie 2016 – august 2017, a fost constituit un grup infracțional organizat prin care, sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcționari din cadrul CSAMB, sub protecția unor persoane din conducerea instituției, dar și din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În multe situații, dosarele medicale cu pacienți fictivi au avut prioritate la decontare și aprobare, în timp ce solicitările pacienților asigurați care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate. Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse și șterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane”, anunță DNA, în comunicatul de presă remis vineri.

Sursa foto: Captură video Youtube

Citește și...