Trei români, incluşi în clasamentul Politico al europarlamentarilor care merită urmăriţi în 2017

vocea.biz / 09.03.2017
Trei români, incluşi în clasamentul Politico al europarlamentarilor care merită urmăriţi în 2017

Trei europarlamentari români au fost incluşi de portalul Politico în clasamentul aleşilor din Parlamentul European care merită urmăriţi în 2017. Este vorba despre Sorină Moisă (S&D), Victor Boştinaru (S&D) şi Adina Vălean (PPE), informează News.ro.

Sorin Moisă se află pe locul 31 din totalul de 40 de europarlamentari incluşi în clasament. „Întrebaţi oficialii şi miniştrii canadieni care personalitate UE a fost cea mai importantă pentru a obţine finalizarea acordului comercial CETA şi unii vă vor spune că Moisă a avut rol mai important chiar şi decât comisarul (pentru Comerţ – n.r.) Cecilia Malmstrom”, îşi explică Politico decizia.

„Moisă a fost stânca pentru comerţ liber în grupul Socialist fracturat”, adaugă portalul, precizând că europarlamentarul a ocupat aceeaşi poziţie în clasamentul europarlamentarilor de urmărit în 2016.

La capitolul „fapte memorabile”, Politico notează că europarlamentarul i-a criticat pe Facebook pe colegii săi din PSD la începutul protestelor ample din februarie.

Pe locul 33, se află socialistul Victor Boştinaru, care anul trecut nu a intrat în clasament. „Ales când România a aderat la clubul UE, în 2007, este considerat un socialist loial şi pare să fi respectat linia de partid în cursul dezbaterii (din PE – n.r.) privind protestele anticorupţie din România, din această iarnă”, afirmă Politico despre vicepreşedintele S&D, care are ca interese-cheie „Israelul-Palestina”.

Două poziţii mai jos, pe locul 35, se află Adina Ioana Vălean. “Noua preşedintă a Comisiei puternice pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară nu este cu adevărat bine cunoscută în ţara sa de origine, dar a urcat toate nivelurile politice în Parlament”, argumentează portalul includerea sa în clasamentul pentru 2017, spre deosebire de cel din 2016.

În total, 40 de europarlamentari se află în clasamentul condus de liderul grupului PPE, Manfred Weber, şi de preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Cu trei europarlamentari în top, România se află pe a treia poziţie în rândul ţărilor, după Germania (11 europarlamentari) şi Franţa (şase europarlamentari), şi la egalitate cu Spania şi Suedia. Anul trecut, ţara noastră a fost reprezentată numai de Sorin Moisă.

Citește și...