Reguli noi pentru europarlamentari. Ce li se interzice să mai facă

Anca Miklos / 13.12.2016
Reguli noi pentru europarlamentari. Ce li se interzice să mai facă

Parlamentul European a adoptat marți o revizuire a regulamentului său de funcționare, ce vizează creșterea transparenței și eficienței instituției, una din principalele prevederi fiind interdicția ca eurodeputații să desfășoare activități remunerate de lobby, informează AFP.

Noul regulament, care va intra în vigoare pe 16 ianuarie, le interzice eurodeputaților orice activitate remunerată de lobbyist. În plus, foștii membri ai PE vor trebui să se înregistreze pentru a desfășura o activitate de acest tip.

Totodată, eurodeputații vor fi obligați să depună declarații mai detaliate de interese, care vor face obiectul verificărilor pe toată durata mandatului.

‘Nu am interzis orice a doua profesie pentru eurodeputați. Ceea ce este interzis este să fii plătit pentru a influența voturile Parlamentului European în favoarea unui organism privat’, a explicat raportorul Richard Corbett, citat de Agerpres.

Adoptarea noului regulament intervine în contextul în care Comisia Europeană a fost puternic criticată în această toamnă în urma suspiciunilor de conflicte de interese care i-au vizat pe unii foști comisari, precum olandeza Neelie Kroes, acuzată că a ascuns pe perioada mandatului că era administratorul unei firme offshore din Bahamas.

Pe de altă parte, noile prevederi înăspresc sancțiunile la adresa eurodeputaților care fac afirmații defăimătoare sau rasiste ori perturbă activitatea parlamentară.

Sancțiunile pot merge până la 30 de zile de suspendare a indemnizației (față de maximum 10 zile în prezent), termen ce poate fi dublat în caz de recidivă.

În plus, deputaților li se va putea interzice să reprezinte Parlamentul European timp de un an.

Pentru creșterea eficienței, noul regulament limitează numărul de întrebări scrise și de propuneri de rezoluție ce pot fi depuse de un membru al PE.

Din motive de transparență, orice negociere purtată între deputați și Consiliu pentru încheierea unui acord în primă lectură va necesita mandat din partea întregului Parlament European, nu doar al comisiei de resort.

Citește și...