Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Marian Pop dar şi fostul secretar de stat în acelaşi minister au fost numiţi, din nou, secretari de stat în Ministerul Educaţiei. Decretele de numire au apărut deja în Monitorul oficial, iar cei doi şi-au preluat atribuţiile.
Liviu Marian Pop, originar din Maramureş a mai ocupat funcţiile de ministru în Guvernul Ponta, de două ori ca delegat pentru Ministerul muncii şi dialogului social iar mai apoi cu titlu interimat pentru portofoliul Educaţiei. Numele lui apare în scandalul de plagiat al titlului de doctor al lui Victor Ponta.
Liviu Pop a desființat Consiliul de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare cu o zi înainte ca acesta să dea verdictul în cazul posibilului plagiat al lui Victor Ponta. Motivul desfiinţării Consiliului s-a bazat pe lipsa unui raport de activitate pe care conducerea trebuia să-l prezinte ministrului Educaţiei.
Timp de cinci ani Liviu Marian Pop a fost secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, în perioada 2007 – 2012, iar la alegerile din acel an a câştigat un mandat de senator în Maramureş. A candidat şi la alegerile din decembrie 2016 pentru încă un mandat de senator dar nu a reuşit să acumuleze suficiente voturi.
Monica-Cristina Anisie a ocupat aceeaşi poziţie şi în Guvernul Cioloş. Ca formare profesională, este profesor de Limba şi literatura română şi a ocupat funcţia de director al Direcţiei generale învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei. A fost consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, în perioada în care Daniel Funeriu a fost consilierul pe educaţie al fostului preşedinte Traian Băsescu.
De-a lungul timpului, actualul secretar de stat a mai deţinut numeroase funcţii în Ministerul Educaţiei. A fost director al Direcţiei Generale Educaţie şi Învăţare pe tot Parcursul Vieţii (DGEITPV) în Ministerul Educaţiei, secretar general adjunct în Minister şi inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Bucureşti dar şi membru în comisia de validare a proiectelor de planuri-cadru pentru învăţământul gimnazial.