Ministrul Educaţiei: Avem o criză de scriitori de manuale

Vocea.biz / 02.08.2018
Ministrul Educaţiei: Avem o criză de scriitori de manuale

România are o criză de scriitori de manuale, în timp ce manualele de limba engleză lipsesc, susţine ministrul Educaţiei Valentin Popa, adăugând că ministerul nu a primit suficiente manuscrise astfel încât să aibă pentru fiecare disciplină cel puţin trei manuale care să le fie oferite profesorilor şi să fie alese pentru a fi tipărite, relatează News.ro.

„Am dori ca în toamnă să avem un simpozion, o conferinţă, un grup de lucru în care să încercăm să instruim cât mai multe cadre didactice pentru a putea elabora manuale şcolare, deoarece avem o criză de scriitori de manuale. De exemplu, încă avem o lipsă a manualelor de limbă engleză. Nu am primit manuscrise suficiente care să se califice pentru a avea manual de limbă engleză. Uimitor, dar aceasta este realitatea şi în general nu avem suficient de multe manuscrise astfel încât să avem pentru fiecare disciplină cel puţin trei manuale pe care să le oferim cadrelor didactice să fie alese pentru a fi tipărite. Sunt manuale, dar nu la toate disciplinele”, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale Valentin Popa joi, în cadrul unei conferinţe de presă pentru prezentarea raportului de  bilanţ după primele şase luni de mandat.

Valentin Popa a mai spus că în noul an şcolar peste 500.000 de elevi din clasele I-VIII vor beneficia de manuale şcolare, existând 105 titluri noi, din care 40 au fost traduse în limbile minorităţilor în 2,6 milioane de exemplare. Manualele se găsesc şi în format electronic pe site-ul www.manuale.edu.ro. Ele sunt „frumoase, însă puţin cam încărcate”, a precizat ministrul.

„Dacă accesăm, vom vedea că sunt foarte frumoase, veţi găsi discipline care sunt în trei versiuni, altele în două sau într-o singură versiune, precum istoria. Nu am avut mai multe versiuni calificate. Din punct de vedere estetic, sunt frumoase, din punct de vedere al conţinutului, cred că sunt puţin cam încărcate, dar aşa ştiu să scrie manuale specialiştii noştri din sistem”, a declarat Valentin Popa.

Citește și...