Daniel Constantin, propunerea ALDE pentru postul de ministru al Mediului, are o casă de 340 de metri pătrați în Corbeanca și a câștigat în ultimul an fiscal peste 121.000 de lei din salariile de ministru și deputat.
Daniel Constantin deține în Corbeanca un teren intravilan de 460 de metri pătrați și o locuință de 340 de metri pătrați.
În 2015, potrivit declarației de avere, Daniel Constantin a achiziționat și vândut șase zile mai târziu un apartament contra sumei de 1.136.770 de lei.
Daniel Constantin este acționar la două societăți comerciale, de pe urma cărora a obținut 200 de lei. Soția sa, Elena Ramona Constantin, este acționar la trei societăți comerciale, obținând venituri de peste 30.000 de lei în ultimul an fiscal.
Potrivit declarației de avere, Daniel Constantin are împrumuturi luate de la patru bănci, în valoare totală de 438.000 de euro pe care trebuie să le achite până în 2020.
În 2015, Daniel Constantin și familia sa au primit, sub formă de donație, 45.000 de euro.
Daniel Constantin a obținut venituri salariale anuale pentru funcția de ministru al Agriculturii, în guvernul Ponta, 113.776 de lei și 7.610 lei ca deputat.