23.000 de oameni mor anual în România din cauza poluării aerului, potrivit comisarului european Karmenu Vella

Vocea.biz / 22.02.2018
23.000 de oameni mor anual în România din cauza poluării aerului, potrivit comisarului european Karmenu Vella

Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, care efectuează o vizită joi şi vineri în România, a declarat, la Ministerul Mediului, după întâlnirea cu ministrul Graţiela Gavrilescu, că după unele estimări în România din cauza poluării aerului cu anumite particule au loc anual 23.000 de decese şi este important să fie combătută această problemă.

“După unele estimări, 23.000 de decese au loc anual în România din cauza poluării aerului cu anumite particule. Peste 1.800 de morţi premature sunt atribuite poluării cu bioxid de azot. Aceste morţi premature au loc în fiecare an şi este important să lucrăm pentru a combate această problemă”, a afirmat oficialul european, citat de News.ro.

Vella a amintit şi că “România are nişte situri excepţionale naturale, care sunt valoroase nu doar pentru România, ci pentru Europa şi lumea întreagă şi de aceea trebuie protejate. Am invitat autorităţile din România să se consulte cu Comisia Europeană la fiecare pas pe care-l fac şi când iau măsuri structurale în acest sens”.

“România este ţara care are Delta Dunării, care este Poarta naturală către Marea Neagră şi există un interes foarte mare al cetăţenilor în chestiunile de mediu. Potrivit studiilor pe care le-am făcut de curând, cetăţenii României sunt foarte interesaţi de ce se întâmplă cu mediul înconjurător. Mă bucur că Planul Naţional de Management al Deşeurilor şi de prevenire a poluării au foat adoptate de curând. Implementarea acestor planuri este foarte importantă”, a precizat comisarul european.

Cetăţenii României sunt interesaţi de problemele privind mediul, potrivit lui Karmenu Vella. “România doreşte să facă o schimbare reală în domeniul gestionării deşeurilor şi dorim să sprijinim în acest sens. Îndeplinirea acestor cerinţe va permite României să acceseze fonduri europene în acest sens. Contez pe implementarea măsurilor necesare de către România în privinţa instalaţiilor care afectează mediul. Calitatea aerului este o chestiune importantă care ne îngrijorează în toată Europa nu doar în România şi Comisia acordă o mare importanţă acestui subiect al calităţii aerului”, a spus acesta.

Karmenu Vella a precizat că România a făcut paşi importanţi în materie de mediu.

“În România, cetăţenii sunt foarte interesaţi de ce se întâmplă în mediul înconjurător şi mă bucur că Planul Naţional de Gestiune a Deşeurilor a fost aprobat anul trecut. Vom continua să lucrăm cu autorităţile române, România doreşte să facă o schimbare reală în materie de gestionare a deşeurilor şi dorim să sprijinim foarte mult autorităţile în acest sens”, a spus Vella.

Comisarul european, responsabil pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit Karmenu Vella efectuează o vizită la Bucureşti în zilele de 22 şi 23 februarie.

Oficialul de la Bruxelles are programate discuţii cu Graţiela Gavrilescu – viceprim-ministru şi ministrul Mediului, Ioan Deneş – ministrul Apelor şi Pădurilor, Petre Daea – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi Rovana Plumb – ministrul Fondurilor Europene. Comisarul Karmenu Vella va participa la o reuniune cu primarii unor localităţi din ţară pe tema iniţiativei la nivel european “Săptămâna verde 2018”.

Sursa foto: pixabay.com

Citește și...