Reluarea votului senatorilor în cazul lui Oprea, la mâna DNA, dar și a politicienilor. Ce spune un judecător despre procedură

Mihaela Hiticaș / 23.09.2016
Reluarea votului senatorilor în cazul lui Oprea, la mâna DNA, dar și a politicienilor. Ce spune un judecător despre procedură

Reluarea votului senatorilor în cazul lui Gabriel Oprea ar fi la mâna DNA, dar și a politicienilor. Judecătorul Cristi Danileț a explicat cum poate fi repetată cererea procurorilor anticorupție de încuviințare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul senatorului Gabriel Oprea, fără aducerea unor probe noi la dosar sau a unor vicii de procedură.  

Votul ar putea fi reluat atât la inițiativa parlamentarilor, cât și a procurorilor DNA, iar procedura ar fi una foarte simplă, explică magistratul pe platforma Contributors.

„Dacă nu s-a admis o dată propunerea de a se formula cerere de urmărire penală a unui (fost) ministru parlamentar, este oricând posibil să se repete această cerere, întocmai cum un denunţ poate fi formulat de mai multe ori de către aceeaşi persoană. Prin urmare, pentru a se exprima un nou vot în chestiunea urmăririi penale, nu este nevoie nici de probe noi aduse de procurori, nici să se găsească vicii în prima procedură. Este vorba pur şi simplu de o nouă procedură declanşată pentru aceeaşi faptă şi persoană”, explică judecătorul Cristi Danileț, conform textului său publicat vineri în mediul online.

Magistratul a subliniat și care este modul prin care parlamentarii din Senatul României ar putea să solicite chiar ei urmărirea penală a lui Oprea, procedura fiind descrisă în art. 12-18 din Legea nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială, precum şi în art. 150-153 din Regulamentul Senatului).

„Comisia juridică face un raport. Propunerea de începere a urmăririi penale în cameră se face în prezenţa celui în cauză, care are dreptul să îşi expună punctul de vedere cu privire la fapta ce constituie obiectul cererii de a fi urmărit penal. Se procedează la  vot secret exprimat prin bile. Hotărârea se ia cu majoritatea senatorilor prezenţi. În cazul în care se adoptă hotărârea, ea se trimite la ministrul justiţiei. Competenţa de efectuare a urmării revine PICCJ/DNA, iar cea de judecată revine ICCJ”, mai arată Danileț.

Judecătorul susține că în cazul de mai sus, Parlamentul este cel care cere Parchetului efectuarea urmăririi penale – prin urmare, nu este nevoie de o lucrare care să vină, anterior, de la procurori. În plus, în timpul dezbaterii nu se comenteză probele dintr-un eventual dosar judiciar, acte procedurale întocmite de vreun organ al statului și nici vinovăţia persoanei în cauză.

Puteți consulta aici toate argumentele judecătorului Cristi Danileț referitoare la procedurile prin care se poate relua votul din Senat în cazul fostului ministru de Interne.

Oprea vrea reluarea votului

Interesant este faptul că fostul ministru Gabriel Oprea a anunţat vineri că dorește reluarea votului din Senat asupra solicitării DNA de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Oprea a postat pe pagina sa de Facebook un document adresat președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care îi cere acestuia să supună încă o dată la vot cererea DNA, în următoarea ședință.

„Am depus astăzi cererea către Președintele Senatului. Nu a fost și nu este intenția mea să fug de Justiție. Însă ceea ce se întâmplă cu acest dosar nu este în regulă. Vreau dreptate pentru Bogdan Gigină, dar dosarul acesta nu pare a fi despre dreptate, ci despre răzbunări și răfuieli cu substrat politic”, a scris Oprea pe pagina sa de Facebook.

Decizia senatorului vine după ce mii de oameni au ieșit în stradă joi seara în marile orașe din România, în semn de protest față de votul Senatului de respingere a cererii DNA prin care se solicita încuviințarea urmăririi penale în cazul său.

Liberalii amenință cu grevă

Liberalii sunt dispuși să intre în grevă parlamentară pentru a se asigura că votul în cazul lui Oprea va fi reluat. Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, a anunţat că reluarea votului în Senat în cazul lui Gabriel Oprea este posibilă, iar pentru asta, PNL ar putea avea ca alternative contestarea deciziei Senatului la CCR sau intrarea în grevă parlamentară pe o perioadă determinată.

Mai mult, Alina Gorghiu susține categoric că „nu există nicio normă legală care să împiedice Parlamentul să revoce o hotărâre”.

”Este un mit faptul că nu se poate cere reluarea votului. Resping această sentinţă dată de ieri de PSD şi ALDE, că nu se poate relua votul în cazul Oprea. Categoric, se poate relua, depinde dacă dorim să o folosim sau nu. Este un procedent pozitiv, nu unul negativ, cum a fost în cazul Şova. Nu există nicio normă legală care să împiedice Parlamentul să revoce o hotărâre sau o lege să fie abrogată”, a susţinut copreşedintele PNL la RFI.

Alina Gorghiu a afirmat că nu e nevoie nici de probe noi şi nici de vicii de procedură, ci este suficient ca această propunere să fie formulată şi să se treacă la repetarea votului. În plus, aceasta a mai precizat că luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, se va discuta despre contestarea deciziei la CCR şi posibilitatea de a intra în grevă parlamentară.

Vă amintim faptul că senatorii au respins, în data de 19 septembrie, prin vot secret cu bile, cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale, pentru ucidere din culpă, a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, cu 73 de voturi ”împotriva” cererii Parchetului General, 45 ”pentru” şi şase abţineri.

Trei zile mai târziu, mii de oameni au ieșit în stradă nemulțumiți de actuala clasă politică și mai ales de faptul că senatorii României au decis prin votul de luni să blocheze ancheta DNA care-l vizează pe Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină.

Citește și...