Noul Guvern ar putea fi învestit cu două zile înainte de Crăciun

vocea.biz / 12.12.2016
Noul Guvern ar putea fi învestit cu două zile înainte de Crăciun

Noii parlamentari vor depune jurământul, cel mai probabil, lunea viitoare, pe 19 decembrie, ziua în care expiră mandatul actualilor senatori şi deputaţi, iar consultările preşedintelui cu partidele în vederea desemnării viitorului prim-ministru ar putea avea loc mai devreme, dacă vor fi anunţate rezultatele finale ale scrutinului din 11 decembrie.

Potrivit calendarului post-electoral stabilit de Guvern, în cel mult 48 de ore de la închiderea urnelor, adică până pe 13 decembrie la ora 24:00, partidele pot depune la Biroul Electoral Central (BEC) cereri de anulare a alegerilor. BEC are la dispoziţie maximum trei zile pentru soluţionarea acestor cereri, adică până pe 15 decembrie.

În cazul în care contestatarii alegerilor sunt nemulţumiţi de soluţia dată de BEC, ei pot ataca această decizie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în termen de 24 de ore. La rândul ei, ÎCCJ are la dispoziţie maximum trei zile, până pe 18 decembrie, prentru a tranşa problema, prin decizie definitivă.

În momentul în care rezultatele finale sunt publicate în Monitorul Oficial, adică după decizia Curţii Supreme, noul Parlament poate fi convocat de către preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit estimărilor făcute de partide, noul legislativ va fi convocat pentru 19 decembrie, ziua în care expiră mandatul actualului Parlamentt.

Tot după publicarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare, preşedintele poate convoca partidele politice la consultări pentru desemnarea viitorului prim-ministru. Dacă nu vor fi multe contestaţii ale scrutinului de duminică sau dacă ele vor fi rezolvate cu celeritate, calendarul publicării rezultatelor finale ar putea fi devansat.

La precedentele alegeri parlamentare, preşedintele de atunci chemat partidele la consultări la opt zile de la scrutin şi a convocat Parlamentul pentru două zile mai târziu. Dacă acelaşi calendar va fi urmat şi anul acesta, atunci am putea avea consultări la Cotroceni luni, 19 decembrie, iar noul Parlament ar putea fi convocat pentru miercuri, 21 decembrie. Urmând aceeaşi logică, noul Guvern ar putea primi votul de învestitură vineri, 23 decembrie.

sursa: News.ro

Citește și...