Câtă carne se pune în ardeii umpluți, de fapt. Așa îi prepară gospodinele din Moldova

Ionuț Vieru / 01.11.2023
Câtă carne se pune în ardeii umpluți, de fapt. Așa îi prepară gospodinele din Moldova

Ardeii umpluți nu lipsesc niciodată de pe masă, mai ales de sărbători. Gospodinele caută mereu noi rețete pentru a-i impresiona pe invitați, iar cantitatea de carne folosită este foarte importantă. Încearcă următoarea rețetă și spune-ne ce părere ai.

Câtă carne se pune în ardeii umpluți?

Ardeii umpluți este unul dintre cele mai îndrăgite preparate de la noi din țară, alături de celebrele sarmale. Sunt pregătiți diferit, în funcție de zona țării, însă mereu sunt gustoși. Chiar dacă există aceste mici diferențe, există o regulă de aur care trebuie respectată mereu: cantitatea de carne folosită.

Ardeii umpluți sunt mult mai gustoși dacă au o compoziție moale. Desigur, gusturile nu se discută, iar unii preferă ca preparatul să fie mai tare. Rețetele de ardei umpluți sunt simple, dar care este cantitatea de carne necesară pentru un preparat perfect?

Cei mai buni bucătari sunt de părere că vei avea nevoie de circa 400 de grame de carne tocată pentru 40 de grame de orez. Pentru 500 de grame de carne tocată vei avea nevoie de 50 de grame de orez și așa mai departe.

Citește și: Secretul celor mai buni ardei umpluți. Ingredientul pe care îl folosesc gospodinele de zeci de ani

Ce fel de orez se folosește la ardeii umpluți?

Ardeii umpluți se găsesc și în alte bucătării, precum cea grecească sau turcească, iar modul de preparare este diferit. Indiferent de modul de preparare, orezul folosit este la fel de important ca și cantitatea de carne folosită.

Atât pentru ardeii umpluți, cât și pentru sarmale, bucătarii recomandă folosirea orezului cu bob rotund, deoarece se umflă în timpul fierberii și devine pufos, astfel legând compoziția.

Dina același motiv se folosește orezul cu bob rotund atunci când preparăm pilaf, orez cu lapte sau risotto. Orezul cu bob rotund are o consistență cremoasă atunci când este fiert, spre deosebire de orezul cu bob lung, cel basmati sau jasmine.

Rețeta ardei umpluți cu carne și orez

Pentru această rețetă vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 500 grame carne tocată
  • 10 ardei grași
  • 3 căței de usturoi
  • 50 gr orez
  • 2 bucăți de ceapă
  • sare și piper, după gust
  • 1 linguriță de zahăr
  • 4-5 frunze de busuioc
  • 1 crenguță de cimbru
  • 50 gr roșii coapte
  • 2-3 linguri de ulei
  • 2 morcovi

Citește și: Rețeta lui chef Sorin Bontea pentru cei mai gustoși ardei umpluți. Ce să pui în carne ca să iasă aromați

Mod de preparare

Pentru început, curățăm foarte bine toate legumele și le tocăm mărunt. Apoi, într-o cratiță cu ulei încins, punem ceapa și cățeii de usturoi. Flacăra nu trebuie să fie foarte puternică. Treptat, vom adăuga legumele, iar spre final sarea, piperul și puțin cimbru.

Amestecăm foarte bine toată compoziția și adăugăm treptat carnea tocată și orezul. Amestecăm din nou totul până se omogenizează foarte bine. Între timp putem pregăti ardeii, spălându-i și curățându-i bine. Pentru a pregăti sosul de roșii, le vom opări într-o oală, iar după le decojim. Spre final adăugăm în sos un cățel de usturoi.

Citește și...