Ada Solomon a devenit primul producător de film din România care ajunge la Premiile Oscar, după ce pelicula ”Toni Erdmann” a fost nominalizată la cea de-a 89-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film.
Lungmetrajul regizat de Maren Ade şi coprodus de Ada Solomon a intrat în cursa pentru un trofeu la categoria Cel mai bun film străin, alături de “A Man Called Ove”, “Land of Mine”, “Tanna” şi “The Salesman”.
„Recunoașterea filmului Toni Erdmann este covârșitoare. Nominalizările vin și se uită așa cum apar, filmul însă rămâne. Și faptul că în urma acestor recunoașteri internaționale filmul este văzut de tot mai mulți spectatori este cea mai dorită recompensă pentru cei care au lucrat la el”, a declarat producătorul Ada Solomon.
„Pentru mine este extraordinar că peste 700.000 de spectatori din Germania, și peste 500.000 de spectatori din Franța au făcut cunoștință prin intermediul acestui film cu o seamă întreagă de actori români cât și cu un personaj cheie al acestei povești: orașul București, o prezență extrem de puternică în film și dintr-o complet altă perspectivă decât cea pe care suntem obișnuiți să o vedem pe marele ecran. Sunt mândră că am fost parte a acestei experiențe și sper că voi mai avea parte de proiecte de asemenea forță”, a completat ea.
”Toni Erdmann”, filmat aproape integral în România, spune povestea lui Winfried, un tată excentric, ajuns la pensie și pus mereu pe glume, care hotărăște să îi facă o vizită surpriză fiice sale, Ines, o femeie de carieră serioasă, care lucrează la un proiect important ca strateg corporatist în București.
Din distribuția filmului fac parte Peter Simonischek și Sandra Hüller, Michael Wittenborn, Thomas Loibl, Trystan Pütter, Hadewych Minis, Lucy Russell alături de actorii români Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol și Victoria Cociaș.
Filmul a fost proiectat în premieră mondială în competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2016, unde a fost recompensat cu Premiul FIPRESCI.