Dan Andronic, în fața judecătorilor: La Guvern a fost găsit un microfon ascuns într-o priză

Vocea.biz / 30.01.2018
Dan Andronic, în fața judecătorilor: La Guvern a fost găsit un microfon ascuns într-o priză

Consultantul Politic Dan Andronic a declarat marţi, la ICCJ, că Dorin Marian i-a arătat, în perioada în care acesta era şeful Cancelariei premierului, că a găsit un microfon într-o priză în biroul său. Andronic a relatat episodul şi în sala de judecată, unde au avut loc audierile în dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu este judecat pentru mărturile mincinoasă.

“Cred că era microfon, acuma nu am stat să-l verific. Oricum, atârna dintr-o priză în biroul lui Dorin Marian. Atunci mi-a zis că i-a chemat pe cei de la… nu ştiu de unde, să scoată ce aveau pe acolo. Cred că se întâmpla în 2008, când a fost numit şeful Cancelariei primului-ministru. A zis: Am umblat la o priză şi a căzut un microfon. Nu am elaborat”, a declarat Andronic, după ieşirea din sala de judectă în care a avut loc un nou termen în dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu a fost acuzat de mărturie mincinoasă, titrează News.ro.

Episodul a fost relatat de Andronic şi în sala de judecată, el precizând ulterior că a spus exact ce şi-a adus aminte.

Înstanţa supremă a reluat de la zero în octombrie 2017 procesul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă în cazul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa.

Potrivit DNA, în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declaraţia luată sub jurământ, “a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpaţi din dosar”. Astfel, preşedintele Senatului este acuzat că a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului) şi nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare.

De asemenea, susţin procurorii DNA, preşedintele Senatului a făcut declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, şi nu a spus nimic despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu Truică referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea terenurilor din Snagov şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Tags:
Citește și...