Ministerul Publice face vineri precizări în legătură cu cele două protocoale încheiate în 2016 cu Serviciul Român de Informaţii (SRI), spunând că cel care are caracter secret şi-a încetat efectele în martie anul trecut, iar procedura de declasificare a lui a fost deja începută, fiind informaţi atât Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cât şi Ministerul Justiţiei, titrează News.ro.
“La data de 08.12.2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii: Protocol privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (NESECRET), publicat pe site-ul Ministerului Public şi Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii (clasificat secret de stat, nivel SECRET)”, transmite vineri Ministerul Public.
Cu privire la protocolul secret, procurorii arată că acesta face referire la cooperarea cu SRI privind infracţiunile contra securităţii naţionale, a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor săvârşite de cadre militare ale Serviciului Român de Informaţii, sesizarea parchetului cu privire la infracţiunile constatate de SRI şi comunicarea de informaţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea naţională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI şi ale Codului de procedură penală.
Acesta şi-a încetat efectele în 13 martie anul trecut, prin acordul ambelor părţi, iar la aceeaşi dată Parchetul General a cerut SRI să comunice dacă menţine caracterul clasificat al documentului.
În 22 martie anul acesta, Parchetul General a iniţiat demersurile pentru declasificarea protocolului şi a solicitat Serviciului acordul în acest sens, precizează procurorii.
La 22.03.2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a iniţiat demersurile pentru declasificarea protocolului şi a solicitat S.R.I. acordul în acest sens.
“Nu au fost comunicate informaţii publice cu privire la acest Protocol şi nici nu a fost publicat întrucât nu a fost finalizată procedura de declasificare. Protocolul a fost transmis la data de 20.03.2018 Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, care au fost informaţi şi cu privire la iniţierea de către procurorul general a demersurilor privind declasificarea documentului”, transmite Parchetul General.
Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, spune că membrii Comisiei de control parlamentar al activităţii SRI au fost înştiinţaţi despre menţinerea în vigoare a protocolului neclasificat încheiat de SRI cu Ministerul Public şi despre denunţarea celui clasificat, după audierea directorului Serviciului, Eduard Hellvig. Marincea a spus că în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2016, s-au stabilit condiţiile de acces la sistemele tehnice de interceptare, iar acest acces s-a realizat prin protocoale de cooperare încheiate între SRI, Ministerul Public şi MAI.
Un protocol încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) în 7 decembrie 2016 a fost publicat, joi seară, de consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, pe pagina sa de Facebook. Documentul secret, care prevede cooperarea între cele două instituţii ”pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, este semnat de către Augustin Lazăr şi Eduard Helvig.
De asemenea, pe site-ul Ministerului Public a fost publicat un protocol nesecret încheiat la aceeaşi dată între Ministerul Public şi SRI, privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului National de Interceptare a Comunicaţiilor.