Marian Burcea, numit șef al CNAS grație relațiilor cu Liviu Dragnea, arată interceptările din dosar

Vocea.biz / 01.09.2017
Marian Burcea, numit șef al CNAS grație relațiilor cu Liviu Dragnea, arată interceptările din dosar

Interceptările din dosar arată că Marian Burcea ar fi fost numit la șefia CNAS grație relațiilor personal pe care acesta le avea cu președintele PSD, Liviu Dragnea. 

UPDATE: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Parlament, că nu există niciun fel de influenţă a sa în numirea lui Marian Burcea la conducerea CNAS, ceea ce nu înseamnă că are o părere proastă despre activitatea acestuia.

„Nu eu l-m propus pe domnul Burcea, asta nu înseamnă că am avut sau am o părere proastă despre dumnealui, dar dacă anchetatorii au ajuns la această concluzie, să meargă pe această linie. Nu există niciun fel de influenţă a mea în propunea sau numirea domnului Burcea la Casa de Sănătate. Mai mult nu vreau să comentez despre ce este în dosar, pentru că nu ştiu”, a afirmat Liviu Dragnea, la remarca presei care i-a spus că procurorii au precizat, în referatul dosarului privind Casa de Asigurări de Sănătate, că Marian Burcea a fost numit la şefia CNAS în baza relaţiilor pe care le-a avut cu el.


Numirea preşedintelui CNAS Marian Burcea “avea la bază relaţiile bune dintre viitorul preşedinte şi şeful partidului cu majoritate parlamentară”, potrivit afirmaţiilor făcute într-o interceptare de doctorul Corneliu-Dan Blendea, şeful Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ilfov, informaţia regăsindu-se în referatul cu propunerea de arestare preventivă în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale de îngrijire la domiciliu, obţinut de News.ro.

“În ziua de 7 martie 2017, cu prilejul unei vizite în biroul directorului Munteanu Ovidiu din C.A.S.M.B., colaboratorul Ion Alina-Andreea l-a întâlnit şi pe Blendea Corneliu-Dan, şeful Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ilfov, care a anunţat anticipat numirea inculpatului Burcea Marian în funcţia de preşedinte al C.N.A.S. Potrivit afirmaţiilor făcute de doctorul Blendea Corneliu-Dan, numirea preşedintelui C.N.A.S. avea la bază relaţiile bune dintre viitorul preşedinte şi şeful partidului cu majoritate parlamentară”, notează procurorii, fiind prezentată transcrierea convorbirii care a avut loc în biroul şefului CASMB.

“Blendea Corneliu Dan: Ştii cine a fost la mine ieri să-mi spună că are propunere? Marian Burcea. Asta vorbeam cu Luci

Ion Alina-Andreea: Propunere la ce? La tine?

Blendea Corneliu Dan:„Îhî! La Casa Naţională

Ion Alina-Andreea: Ca preşedinte?

Blendea Corneliu Dan: Îhî! Băi, este un om care este prietenul lu’ Liviu de multă vreme şi medicul personal şi a lu’ nevastă-sa şi a lu’ fiu-său cu ochii, cu…. „A fost pe la mine cu Tobă ieri. Am avut o vizită foarte frumoasă şi nişte discuţii foarte mişto. Bă, îs oameni elevaţi, în pana mea…

Ion Alina-Andreea: Tobă… Tobă…!?”

Blendea Corneliu Dan: Fostul ministru. Băiat! N-are legătură cu nimic, pe cuvântul meu. Ce cultură, şi mai ales ce… Şi Marian… Mă rog, el a venit cu o fostă, doamnă fostă preşedintă a Curţii Supreme, pacientă la mine acolo şi am vorbit mai multe, inclusiv că trebuie să dăm un răspuns de curând că are această propunere. El de la PSD şi ăsta, Vulcănescu, de la ALDE”.

“Faptul că preşedintele C.N.A.S. ar fi fost numit pe criterii politice are relevanţă în cauză, întrucât poate oferi explicaţii pentru atitudinea ulterioară a inculpatului Burcea Marian, de împiedicare a constatării fraudelor comise de furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu”, afirmă procurorii.

Conform referatului, Nicolae-Sergiu Ciobanu, inculpat şi el în dosar, “a transmis cât se poate de limpede intenţiile preşedintelui C.N.A.S. care avea obligaţii clientelare, menite să împiedice principiul pieţei libere”, fiind prezentate declaraţii ale acestuia într-o convorbire cu Alina Andreea Ion.

“După numirea inculpatului Burcea Marian în funcţia de preşedinte al C.N.A.S., în ziua de 23 martie 2017, colaboratorul Ion Alina-Andreea i-a adus la cunoştinţă nemulţumirile referitoare la raportul de control efectuat la firma sa în toamna anului 2016 şi nefinalizat, prilej cu care noul şef al C.N.A.S. şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu furnizorii”, notează procurorii, prezentând transcrierea dicuţiei dintre Alina Andreea Ion şi Burcea.

“Ion Alina-Andreea: Domnul Burcea, vă pup şi felicitări!

Burcea Marian: Tre` să lucrăm cu furnizorii deschis. Şi noi cu ei ne facem treaba, ei îşi fac treaba cu noi … este o relaţie de colaborare”, se mai arată în interceptări, potrivit News.ro.

Citește și...