Cum s-au contrazis în declarații martorii acuzării din procesul lui Gabriel Berca: „În timpul audierilor am luat niște pastile…aveam, așa, o stare…”

Ionuț Mureșan / 25.05.2017
Cum s-au contrazis în declarații martorii acuzării din procesul lui Gabriel Berca: „În timpul audierilor am luat niște pastile…aveam, așa, o stare…”

Fostul șef al PDL Bacău, Neculai Olaru, și fostul consilier parlamentar Adrian Murgilescu – ambii citați ca martori în procesul de corupție al fostului ministru de Interne Gabriel Berca – nu și-au mai susținut declarațiile date în fața primei instanțe sau pe cele date la Parchet, întinzându-i nervii la maxim judecătorului Ionuț Matei.

Audierile celor doi martori au durat aproape cinci ore, deoarece atât Neculai Olaru, cât și Adrian Murgilescu cu greu s-au pus de acord când spun adevărul: acum, în fața instanței supreme, la Curtea de Apel Bacău sau la DNA.

Gabriel Berca a fost acuzat de procurorii DNA și condamnat la 3 ani de închisoare în primă instanță pentru că ar fi luat 270.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Rusu, prin intermendiul deputatului PDL Mihai Banu, în scopul de a interveni la Guvern în vederea recuperării a 5,2 milioane de lei, bani cheltuiţi cu executarea lucrărilor de construcţie la şcoala din comuna Ardeoani.

În declarația dată în fața procurorului, Neculai Olaru a susținut că Adrian Murgilescu i-a relatat cum i-a auzit pe Gabriel Berca și Mihai Banu cum se certau „în spatele ușilor închise” pe tema banilor. Discuția lui Neculai Olaru cu Adrian Murgilescu a avut loc „mult după” anul 2010, când primul a demisionat de la șefia PDL pentru funcția de prefect, din care a fost „debarcat” după doar trei luni, în esență, de Gabriel Berca și oamenii lui.

Neculai Olaru a spus că atunci a fost un punct de cotitură în cariera lui, în sensul că nu s-a mai implicat nici în politică, nici în administrație și că obișnuia să vorbească cu Adrian Murgilescu, acesta fiindu-i verișor prin alianță.

Discuția despre bani

„Am purtat multe discuții cu acesta, unele cu conotație politică. Foarte rar erau discuții politice, dar inevitabil se ajungea în plan local. La un moment dat el (n.r. – Murgilescu) mi-a relatat un episod care în opinia lui ar fi trebuit să mă bucure, respectiv că în organizație (n.r. – PDL Bacău) nu se întâmplă lucruri bune. Mi-a spus că au început discuții între Berca și Banu. Nu rețin dacă e vorba de bani de campanie sau altfel de bani. DNA-ul îi tot subliniază. Nu am discutat cu Adrian dacă banii aveau o proveniență legală sau nelegală. Nu l-am întrebat – că nu m-a interesat! – dacă a fost prezent la discuție. El a relatat că Berca și Banu se auzeau vorbind cu glasuri ridicate, dincolo de ușile închise, despre bani. Nu l-am încurajat să îmi dea detalii”, a susținut fostul șef al PDL Bacău.

„Dar cum se auzea? Bani-bani-bani? Ați relatat că cei doi se certau pe împărțeala banilor”, a remarcat ironic judecătorul Ionuț Matei.

„E posibil ca declarația de la urmărirea penală cu referire la discuția legată de bani să reflecte adevărul, deoarece declarația am dat-o în 2015, mai aproape de discuții. Sentimentul meu de acum însă, e altul decât cel de atunci!”, a spus martorul șovăind.

„Cum ați avut revelația asta?”, a întrebat judecătorul, iar Neculai Olaru a răspuns: „Vreau să spun instanței următoarele: am oarecare rezerve că am fost atent cum s-a consemnat față de ceea ce am declarat”.

„Sunteți un om educat, ați avut funcții, obișnuiți să semnați fără să citiți?”, a continuat magistratul.

„Sunt de acord, e absolut corect ce spuneți, dar în fața polițistului și a procurorului DNA…”, a spus Olaru cu glas temător, fără să ducă fraza până la capăt.

În acest moment judecătorul l-a întrebat pe martor dacă organele de anchetă au făcut presiuni asupra lui pentru a da declarații, însă martorul a spus că nu au făcut. Contradicția l-a făcut pe magistrat să-i reamintească lui Neculai Olaru că se află sub jurământ.

Judecător: V-a sugerat ce să declarați?

Olaru: Nu, mă refer la emoție…

Judecător: Și acum, că sunteți în fața celei mai înalte instanțe, nu aveți?

Olaru: Acum am experiență…În prezent sunt cercetat pentru mărturie mincinoasă…

Judecător: …Asta nu mi-ați spus!

Olaru: Nu m-ați întrebat!

După un lung schimb de replici instanța a consemnat în declarația lui Olaru: „După ce mi s-a citit pasajul din declarația de la DNA privind proveniența banilor în discuția dintre Berca și Banu, arăt că nu îmi aduc aminte ca declarația dată la DNA  să corespundă celor spuse de Murgilescu Adrian”.

Declarații nuanțate

După depoziția lui Adrian Olaru, a venit rândul lui Adrian Murgilescu să dea detalii în fața instanței numai că acesta a relatat că nici nu a avut loc discuția. Încă de la început, al doilea martor a precizat că nu își menține în totalitate declarațiile.

„O parte din declarații le mențin, o parte nu, pentru că m-am uitat peste ele și erau niște lucruri pe care nu le-am spus eu!”, a spus martorul. „Cu referire la declarația de la urmărirea penală nu mențin că am auzit discuția dintre primarul de acolo, din Ardeoani, cu Bondor și Drăgănuță în legătură cu banii pentru sponsorizare. La urmărirea penală, spre sfârșit, e o frază cu referire că în birou la  Popescu (n.r. – Adrian Popescu, la biroul căruia Murgilescu era consilier) l-am auzit pe acesta și pe Diaconu (n.r. – primarul din Ardeoani) că au primit sponsorizare de la Rusu. Eu asta nu îmi amitesc”, a declarat martorul.

Audiat „sub influență”

Judecătorul l-a întrebat dacă a citit declarația, iar martorul a spus că s-a uitat doar peste ea, deoarece ochelarii nu i-ar fi permis să o citească în detaliu.

Judecător: Declarația se consemnează prin dactilografă. Când se consemna nu v-a atras atenția?

Murgilescu: Arăt că procurorul a fost corect când a dictat.

Judecător: Păi și atunci, cum vă explicați?

Murgilescu: Nu pot să îmi dau seama! Apărătorii nu au intervenit când se consemna. La Curtea de Apel am avut o frază cum că Berca ar face absolut orice să primească bani pentru Ardeoani. Nu am zis așa. Am zis că a spus în ședință că face ce poate.

Judecătorul l-a întrebat și de această dată dacă a citit declarația, iar martorul a spus din nou că s-a „uitat pe ea” dar că la momentul respectiv nu i-a „sărit în ochi” vreo neconcordanță. Întrebat de ce nu s-a sesizat în momentul consemnării Murgilescu a răspuns: „Eu am niște probleme medicale…am luat niște pastile…aveam, așa, o stare…”

Repetiție obsesivă

Despre sponsorizările pentru partid acesta a relatat că l-a auzit pe primarul din Ardeoani spunând că a încercat să obțină finanțare de la o persoană al cărei nume nu l-a verbalizat, însă acestă persoană l-a refuzat spunâmd că a cotizat deja niște bani la partid.

Judecător: Dar nu a spus Rusu! Păi și cum a ajuns Rusu în toate declarațiile?!

Murgilescu: Păi la fiecare întrebare mi se spunea Rusu-Rusu-Rusu de am ajuns să îl visez pe Rusu! Nu am auzit nicio discuție în care Rusu să fie nominalizat ca dând bani la partid.

Judecător: Dar discuții dintre Berca și Banu pentru niște bani ați auzit?

Murgilescu: Nu. Nu am auzit o discuție dintre Berca și Banu pentru niște bani pentru că aveam biroul în altă parte.

Judecător: Păi și cum vă explicați? Inventează (n.r. – Olaru)?

Murgilescu: Că am auzit asta? Nu mai țin minte treaba asta…Din ce am auzit de la Diaconu, se certau de la bani. (…) Nu i-am spus lui Neculai Olaru că am auzit o discuție în spatele unor uși între Berca și Banu, care se certau de la bani. I-am relatat lui Olaru că am auzit de la terțe persoane despre bani pentru partid.

Fostul deputat PD-L Mihai Banu a fost audiat, pe data de 28 ianuarie, la Instanța supremă, în dosarul de trafic de influență al lui Gabriel Berca, iar pe parcursul depoziției sale a arătat cum a ajuns să „inventeze” o mită de 80.000 de euro despre care a scris într-un denunț la DNA că ar fi dat-o fostului ministru de interne.

O șpagă inventată

Eram în arestul de la Bacău de opt zile, acolo sunt condiții de nedescris, stăteam închis cu bolnavi de TBC. A venit avocatul și l-am întrebat dacă e bine să îl denunț pe Berca. Așa am spus că i-am dat 80.000 de euro. Eu am inventat suma”, a declarat Mihai Banu în fața Instanței supreme.

Fostul senator şi ministru de Interne Gabriel Berca a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Acesta a fost acuzat de procurorii DNA că a luat 270.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Rusu, prin intermendiul deputatului PDL Mihai Banu, în scopul de a interveni la Guvern în vederea recuperării a 5,2 milioane de lei, bani cheltuiţi cu executarea lucrărilor de construcţie la şcoala din comuna Ardeoani. În data de 22 iunie 2015, omul de afaceri Viorel Rusu s-a prezentat în faţa procurorilor și a formulat un denunţ agramat, pe care îl reproducem întocmai.

Un denunț agramat

„ (…) Deputatul Banu Mihai şi senatorul Berca Gabriel mau rugat să continui lucrările asigurîndumă că vor face demersurile necesare pentru alocarea fondurilor Pentru aşi exercita influenţa în scopu obţineri finanţări, Banu Mihai (n.r. – scris initial m mic) atît în nume personal cît şi în numele lui Berca Gabriel mi-a cerut sume de bani cuantificate în total la 20% din valoarea contractului. În perioada 2010- 2012 i-am dat lui Banu în total aproximativ 270 (n.r. – scris iniţial 220) de mii de Euro atât pentru el cât şi pentru Berca Gabriel”, a scris omul de afaceri Viorel Rusu în denunț.

Denunțul lui Viorel Rusu Sursa: EvZ
Citește și...