Barna, despre OUG pentru revizuire sentinţelor: Declaraţia ministrului Toader se înscrie în aceeaşi logică a statului infracţional în care infractorii îşi creează propriile legi

Vocea.biz / 02.08.2018
Barna, despre OUG pentru revizuire sentinţelor: Declaraţia ministrului Toader se înscrie în aceeaşi logică a statului infracţional în care infractorii îşi creează propriile legi

Preşedintele USR, Dan Barna, susţine că adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă pentru revizuirea sentinţelor date în baza protocoalelor cu SRI sau a interceptărilor ilegale se înscrie în logica “statului infracţional” care încearcă eliminarea unor probe validate de justiţie din dosare.

Barna spune că nu există vreo bază legală care să spună că acele probe au fost obţinute ilegal, astfel că Ordonanţa de urgenţă este dedicată infractorilor din România, unii dintre ei cu funcţii publice, titrează News.ro.

“Declaraţia de ieri (miercuri – n.r.) a ministrului Toader se înscrie în aceeaşi logică a statului infracţional în care infractorii îşi creează propriile legi, şi după cum am văzut în Parlament, la Codul penal şi Codul de procedură penală (…), în aceeaşi logică vedem că se încearcă acum eliminarea unor probe din diverse dosare sau crearea unui instrument prin care să fie eliminate probe din dosare, probe pe care justiţia le-a validat, ar urma să fie scoase din dosare, fără ca însă să fie declarate prin vreo lege ca fiind ilegale”, a spus Dan Barna pentru News.ro.

Totodată, Barna consideră că această Ordonanţă de urgenţă este cu “dedicaţie pentru infractorii din România, iar unii sunt în prezent în funcţii publice”.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri seară, la Antena 3, că va propune premierului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care persoanele care cred ca au fost condamnate în baza interceptărilor ilegale sau a protocoalelor cu SRI să poată cere revizuirea sentinţei. El a spus că o astfel de ordonanţă va fi dată “într-un timp scurt, imediat ce se termină concediile”, iar prin aceasta îi va fi dată încredere românului că “justiţia se înfăptuieşte aşa cum cere Constituţia”.

“Toţi infractorii au sentimentul că sunt condamnaţi pe nedrept. Nedreptate: stai acolo condamnat, chiar dacă interceptarea nu e legală, dacă-i protocol. Cu privire la interpretarea modificărilor aduse în legătură cu revizuirea unei hotărâri, eu voi propune premierului şi Guvernului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă. O Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului care să modifice revizuirea ca metodă de reformare a unei hotărâri definitive. Să-i dăm celui care are sentimentul că este condamnat pe nedrept, pe protocoale, pe interceptări nelegale, să-i dăm posibilitatea să se convingă dacă condamnarea lui este dreaptă sau nedreaptă”, a declarat Tudorel Toader.

Citește și...