Cu toții știm marile povești despre lideri și inventatori care au avut o viziune și au urmat-o până la capăt, inspirându-i pe drum și pe alții. Dar ce ziceți de cele mai mari greșeli de afaceri din istorie? Vocea.Biz vă prezintă cîteva.
Cum, nu știți cine este Ron Wayne? Ei bine, în 1976, Steve Jobs și Steve Wozniak puneau bazele Apple alături de inginerul Ron Wayne. La nici două săptămâni distanță, cel din urmă le ceda celor doi participația sa de 10% din firmă pentru 800 de dolari. Dacă și-ar fi păstrat participația, averea lui Way nu ar fi fost ”decât” 63 de miliarde de dolari la valoarea de vineri a acțiunilor.
Steve Wozniak, cofondator al Apple și geniul din spatele primului calculator realizat de către companie, lucra la Hewlett-Packard (HP) în anii ’70. În 1976, el a creat de unul singur calculatorul Apple I, plus sistemul de operare. La început, ”Woz” s-a rugat de câteva ori de HP să producă în serie calculatoarele proiectate de el. HP a refuzat, iar această greșeală avea să îi coste scump: grupul a intrat pe piața PC-urilor în anii ’90, însă avea o cotă de piață mică, așa că a cumpărat producătorul Compaq în anul 2001 pentru 25 de miliarde de dolari. HP s-a spart în două în anul 2015, o entitate realizând servere și produse destinate corporațiilor, iar cealaltă produce calculatoare și imprimante.
Toată lumea știe că Steve Jobs a condus Apple și este vizionarul care a transpus în realitate produse precum iPod, iPhone, iPad sau iMac. Eventual, câțiva știu că Steve Jobs a ”furat” interfața grafică pentru calculatoare de la Xerox și a introdus-o în Macintosh. Puțini știu, însă, că cea mai mare parte a averii lui Steve Jobs nu a provenit din acțiuni la Apple.
Steve Jobs a fost bogat încă de la fondarea Apple. Jobs deținea 26% din acțiunile Apple în anul 1977, când compania a derulat prima rundă de finanțare. Dacă le-ar fi păstrat, acum ar fi valorat mai bine de 163 de miliarde de dolari. Asta înseamnă mai mult decât ar fi averile lui Bill Gates și Warren Buffett la un loc.
Ulterior, însă, el și-a vândut din acțiuni. În 1985, Jobs mai avea doar 11% din titlurile Apple. Chiar și așa, la valorile actuale acestea ar fi 69 de miliarde de dolari, îndeajuns cât să intre lejer în top zece mondial. Dar și pe acestea le-a vândut, tot în 1985, anul în care a fost concediat de către compania pe care o fondase. În acel moment, Jobs a făcut 130 de milioane de dolari din vânzare.
Dar tot a devenit miliardar: cu acei bani cu care a cumpărat Pixar, divizia de animație a Lucasfilm. În 2006, Walt Disney a cumpărat Pixar de la Steve Jobs pentru 7,4 miliarde de dolari, ajungând să dețină 7,8% din acțiunile Walt Disney. La cotațiile bursiere actuale, Laurene Powell-Jobs, văduva lui Steve Jobs, are o avere la 19,8 miliarde de dolari, din care acțiunile Disney valorează 13,2 miliarde de dolari. Regizorul George Lucas, creatorul ”Star Wars” a vândut la rândul său Lucasfilm către Disney în anul 2013 pentru 4,05 miliarde de dolari.
Că tot am vorbit până acum de Apple, următorul episod este legat tot de compania americană. Mai exact, în 1997, Apple era aproape de faliment. Microsoft și Apple avuseseră un conflict juridic în anii ’80 după ce Microsoft a adaptat în Windows interfața grafică preluată de Steve Jobs de la Xerox. Dar Microsoft și Bill Gates au ales în 1997 să investească 150 de milioane de dolari în Apple. De asemenea, Microsoft a continuat să realizeze suita Office pentru Mac. Scopul era ca să salveze Apple de la faliment, deoarece dacă aceasta se scufunda exista riscul ca Microsoft să fie declarat monopol pe segmentul sistemelor de operare. O altă variantă, scrisă de ZDNet este aceea că Microsoft și Intel au făcut plăți între 500 de milioane și un miliard de dolari către Apple din cauza copierii unei părți din codul-sursă al playerului video QuickTime, dezvoltat de Apple.
Cert este că acea perioadă reprezintă apogeul Microsoft, companie care ajungea în anul 2000 să fie cea mai valoroasă din lume, cu o capitalizare de 618 miliarde de euro.
Tot atunci, însă, Apple începuse, sub timona lui Steve Jobs, să lucreze la viitoarea generație de produse: iPod a apărut în 2001, iPhone în 2007, iar iPad în 2010. Această ”revoluție” a dispozitivelor mobile a făcut mai departe ca PC-urile, și implicit sistemul de operare Windows, să devină din ce în ce mai puțin importante. Acum Apple este cea mai valoroasă companie din lume, cu o capitalizare de 630 de miliarde de dolari, față de cele 484 de miliarde ale Microsoft.
Pentru cine nu știe, Paul Allen este cofondator al Microsoft alături de Bill Gates. La începutul anilor ’90, el ajunsese să dețină un sfert din acțiunile AOL. Dar Bill Gates l-a convins să își vândă acțiunile, pe motiv că Microsoft va ”zdrobi” AOL. Numai că nu a fost chiar așa: AOL a fuzionat cu Time Warner în 2001 și a devenit unul dintre cele mai mari conglomerate media și de internet din lume. Greșeala l-a costat pe Paul Allen 40 de miliarde de dolari, potrivit New York Times. Informația se regăsește în cartea ”Idea Man”, autobiografia lui Allen.
Acesta a ajuns, oricum, bine-mersi: potrivit revistei americane Forbes, Paul Allen are o avere estimată la 19,3 miliarde de dolari. El este acum proprietarul echipei de fotbal american Seattle Seahawks și al echipei de baschet Portland Trail Blazers. De asemenea, o altă companie de-a sa, Vulcan Aerospace este angrenată în cursa pentru spațiul cosmic.
AOL TimeWarner s-a spart ulterior în patru bucăți. AOL şi partea de site-uri, inclusiv Engadget, Huffington Post şi TechCrunch, a devenit independentă, iar în 2014 compania a fost cumpărată de operatorul telecom Verizon pentru 4,4 miliarde de dolari. Partea de publicaţii şi reviste, cum ar fi Time, Sports Illustrated, Life, Marie Claire, a fost separată într-un trust de presă numit Time Inc.
De asemenea, Time Warner Cable deţinea unitatea care oferă servicii de cablu tv şi internet a fost separată şi listată pe bursă. În 2016, furnizorul american de cablu Charter Communications a cumpărat Time Warner Cable într-o tranzacție de 71 de miliarde de dolari, potrivit Los Angeles Times.
În fine, actuala Time Warner deţine o serie de active foarte valoroase, precum HBO – creatorul serialului Urzeala Tronurilor, dar şi Turner – proprietara posturilor de televiziune CNN, Carton Network, TBS, TNT sau Adult Swim. Time Warner mai deţine şi studiourile de filme Warner Bros şi firma de benzi desenate DC Comics, care au drepturile de proprietate intelectuală pentru filmele cu supereroi precum Batman, Superman sau Flash. Time Warner este pe cale de a fi preluată de către operatorul telecom AT&T pentru 85,4 miliarde de dolari.
Mai știți când Yahoo era cât pe-aci să cumpere Google cu un milion de dolari? Larry Page și Sergei Brin au fondat Google în anul 1998. Tot în acel an, cei doi au dorit să își vândă firma și patentele pentru motorul de căutare către AltaVista pentru un milion de dolari, astfel încât cei doi să își continue studiile la Stanford. AltaVista, care a fost achiziționată de către Yahoo în 2003, a refuzat. De asemenea, în anul 2002, Terry Semel – directorul Yahoo de la acel moment – a demarat discuții cu oficialii Google pentru preluarea companiei. Yahoo a făcut o ofertă inițială de 3 miliarde de dolari, dar Google a cerut 5 miliarde. Oficialilor Yahoo nu le-a convenit suma.
În 2004 Google s-a listat pe bursă și a devenit ulterior cel mai mare motor de căutare din lume, dominând și sectorul mobilelor prin Android. În anul 2013, când serverele Google au picat pentru 5 minute, traficul de internet a scăzut cu 40%. Alphabet – holdingul care deține Google – are acum o capitalizare de 559 de miliarde de dolari, fiind a doua companie din lume ca valoare, după Apple.
Yahoo a mai făcut-o lată o dată, când a refuzat în anul 2008 o ofertă de 44,6 miliarde de dolari din partea Microsoft. Acum, Verizon va cumpăra divizia de internet a Yahoo pentru doar 4,8 miliarde de dolari, iar vechiul Yahoo își va schimba numele în Altaba.
În anul 2005 Mark Zuckerberg, cofondator și director al Facebook, se oferă să vândă compania către MySpace, cea mai mare rețea socială din acel moment, pentru 75 de milioane de dolari. Dar directorul general al MySpace, Chris DeWolfe, a respins oferta lui Zuckerberg, considerând suma prea mare. Ulterior, News Corporation – conglomeratul media controlat de către magnatul Rupert Murdoch – a cumpărat MySpace pentru 580 de milioane de dolari tot în 2006.
Din 2008, Facebook a depășit MySpace la numărul de utilizatori, iar de atunci a tot crescut. Acum Facebook este un gigant cu o valoare de piață de 368 de miliarde de dolari.
Cât despre MySpace, aceasta a fost vândută în anul 2011 pentru 35 de milioane de dolari. Acum MySpace este deținută de către grupul de presă Time Inc, proprietarul revistelor Time, Sports Illustrated și Fortune.