Au văzut viitorul, dar nu au știut să-și fructifice viziunea – VIDEO

Daniel Ionașcu / 01.01.2017
Au văzut viitorul, dar nu au știut să-și fructifice viziunea – VIDEO

”Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă”, zice o vorbă din popor. Mai multe companii au fost adevărați pionieri în domeniul tehnologiei, însă nu au reușit să profite de pe urma inovațiilor lor. De la Dell, Yahoo și Microsoft, până la BlackBerry. IBM și Xerox, lista include nume sonore, scrie EvoNews.com.

Xerox – a dezvoltat pentru prima oară în istorie interfața grafică pentru calculatoare, ca și tastatura și mouse-ul. Compania nu a știut ce să facă cu acestea, dar, după o vizită la Xerox PARC, Steve Jobs a avut ideea de a le folosi într-un computer personal. Acesta a dezvoltat apoi la Apple calculatoarele Lisa și Macintosh, care au fost o adevărată revoluție în domeniu. Ideea a fost apoi preluată de la Apple de către Bill Gates în Windows. Apple și Microsoft au avut apoi îndelungi bătălii în instanță, dar Apple a pierdut procesul. Ulterior, și Xerox a pierdut procesul deschis contra Apple pentru daune.

Dell – în anul 2010 producătorul american de calculatoare Dell a lansat pe piață primul smartphone de 5 inch. Numit Dell Streak, aceasta a fost precursorul phablet-urilor din zilele noastre. Numai că Dell nu a avut deloc succes pe piața telefoanelor, iar categoria telefoanelor cu ecrane mari a fost popularizată de către Samsung, prin seria Note. În prezent, chiar și Apple are în ofertă iPhone 7 Plus, cu ecran de 5,5 inch, deși pe atunci iPhone-urile sale aveau ecran de doar 3,5 inch.

BlackBerry – era la începutul anilor 2000 cel mai râvnit smartphone. Numai că societatea s-a adaptat foarte greu la lumea ecranelor tactile, preferând dispozitivele cu tastatură fizică.

Compania se numea Research in Motion în anul 2011 când a lansat BlackBerry Playbook, una dintre primele tablete de 7 inci din lume. La acel moment chiar și cei de la Apple ironizau tabletele mici, Steve Jobs afirmând că nu va produce vreuna. Acum, tabletele de 7 și 8 inch sunt la ordinea zilei, fiind mai ușor de folosit decât cele de 10 inch. Și chiar și Apple a lansat iPad Mini în 2012, cu ecran de 7,9 inch.

Yahoo! – avea un motor de căutare la începutul anilor 2000. Numit AltaVista, acesta a fost achiziționat în anul 2003. A pierdut, însă, lupta cu Google, companie care tocmai ce fusese înființată în 1997. Acum Google este a doua companie din lume în funcție de valoarea de piață, cu o capitalizare de 546,6 miliarde de dolari. În schimb, Yahoo! mai are o capitalizare de doar 37,13 miliarde de dolari și tocmai ce a anunțat în acest an că își vinde activele sale din domeniul internetului către operatorul de telefonie mobilă Verizon.

Microsoft – Bill Gates a făcut o demonstrație cu o tabletă PC cu Windows încă din anul 2000. Totuși, tabletele nu au fost folosite pe scară largă până în 2010, când Apple avea să dezvăluie primul iPad. Aceeași eroare strategică a făcut-o Microsoft și cu sistemele de operare pentru telefoane inteligente: primul Pocket PC cu Windows a văzut lumina zilei tot în anul 2000. Problema este că acestea aveau softuri greoaie și foloseau stylus. Smartphone-urile moderne își trag seva din lansarea primului iPhone, care a văzut lumina zilei în anul 2007.

IBM – Dacă tot a venit vorba de smartphone-uri, strămoșul acestora este un produs numit IBM Simon. Prezentat prima oară în 1992, acesta era dezvoltat de către IBM și asamblat de către Mitsubishi. Dispozitivul putea face apeluri, trimitea faxuri, includea un calendar, adresă de contacte și un program de notițe. Mai mult, IBM făcea atunci demonstrații cu aplicații de hărți, știri și urmărirea cotației acțiunilor la bursă. Produsul a fost lansat pe piață în 1994, chiar înainte de a fi inventat termenul de ”smartphone”, care a apărut abia în 1995.

IBM Simon este considerat primul telefon inteligent de pe planetă, însă IBM nu a avut succes în acest domeniu. În 1996 Nokia a lansat primul Communicator, Ericsson lansat un model în anul 2000, Palm a prezentat Treo în 2002, iar BlackBerry a anunțat familia Quark în 2003. Însă telefoanele au devenit cu adevărat inteligente abia din 2007, odată cu lansarea iPhone.

Greșeli strategice

HP – Tot legată de Apple este și o altă poveste. Steve Wozniak, cofondator al Apple și geniul din spatele primului calculator realizat de către companie, lucra la Hewlett-Packard în anii ’70. Însă în 1976 el și Steve Jobs au fondat Apple. La început ”Woz” s-a rugat de câteva ori de HP să realizeze calculatoarele proiectate de el. HP a refuzat, iar această greșeală avea să îi coste scump: grupul a intrat pe piața PC-urilor în anii ’90, însă avea o cotă de piață mică, așa că a cumpărat producătorul Compaq în anul 2001 pentru 25 de miliarde de dolari. HP s-a spart în două în anul 2015, o entitate realizând servere și produse destinate corporațiilor, iar cealaltă produce calculatoare și imprimante.

MySpace – în anul 2005 Mark Zuckerberg se oferă să vândă Facebook către MySpace, regele rețelelor sociale la acel moment, pentru 75 de milioane de dolari. Dar directorul general al MySpace, Chris DeWolfe, a respins oferta lui Zuckerberg, considerând suma prea mare. Ce a urmat știm cu toții: News Corporation, conglomeratul media controlat de către magnatul Rupert Murdoch, a cumpărat MySpace pentru 580 de milioane de dolari tot în 2006. În 2008, Facebook a depășit MySpace la numărul de utilizatori, iar de atunci a tot crescut. Acum Facebook este un gigant cu o valoare de piață de 337 de miliarde de dolari. Cât despre MySpace, aceasta a fost vândută în anul 2011 pentru 35 de milioane de dolari. Acum MySpace este deținută de către grupul de presă Time Inc, care deține revistele Time, Sports Illustrated sau Fortune.

Citește și...