Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a declarat deschis eforturilor de reconciliere în ţara sa – devastată de peste şapte ani de război -, însă nu a exclus să recurgă la forţă contra forţelor kurde susţinute de Statele Unite în vederea recuceririi regiunilor aflate sub controlul acestora, relatează AFP.
Într-un interviu acordat postului de televiziune Russia Today, difuzat joi, al-Assad afirmă de asemenea că o confruntare diectă între Rusia şi Statele Unite a fost evitată în ultimul moment în Siria, unde cele două mari puteri intervin în acest conflict, titrează News.ro.
”Singura problemă care rămâne astăzi în Siria sunt Forţele Democratice Siriene (FDS)”, a declarat preşedintele sirian, ale cărui trupe au reuşit să recucerească peste 60% din teritoriu de la rebeli şi jihadişti, în principal cu ajutorul aliatului rus.
”Avem două opţiuni în vederea soluţionării acestei probleme. Noi am deschis mai întâi calea unor negocieri, pentru că majoritatea membrilor (FDS) sunt sirieni. Dacă asta nu merge, ne vom elibera teritoriile prin forţă. Nu avem altă opţiune”, a subliniat el.
Susţinute militar de Statele Unite, FDS – o coaliţie alcătuită din combatanţi kurzi şi arabi – au jucat un rol crucial în lupta contra grupării jihadiste Statul Islamic (SI), pe care l-au alungat din mai multe regiuni din Siria, inclusiv din fieful lor de la Rakka, şi cu care continuă să lupte într-o parte a provinciei Deir Ezzor (est).
FDS deţine controlul asupra teritorii vaste în nordul şi nord-estul Siriei.
”Este pământul nostru şi este dreptul nostru să-l eliberăm. Americanii trebuie să plece şi vor pleca într-ul fel sau altul”, a adăugat al-Assad.
”După eliberarea Alepului (nord), după (cea a oraşului) Deir Ezzor şi înainte (de cea a oraşului) Homs (centru), iar acum a Damascului, americanii îşi pierd în realitate cărţile”, apreciază el.
ACROŞAJ RUSO-AMERICAN EVITAT
Confruntări armate fără precedent au izbucnit între susţinători ai regimului şi FDS în provincia Deir Ezzor, bogată în petrol.
O ofensivă a susţinătorilor regimului, susţinută de aviaţia rusă, şi o ofensivă distrinctă, a FDS, susţinute de coaliţia internaţională condusă de Statele Unite, sunt pe cale să disloce SI din ultimele ascunzători în această provincie.
Regimul deţine în prezent controlul asupra oraşului Deir Ezzor, capitala provinciei cu acelaşi nume, dar şi asupra întregului mal de vest al Eufratului, în timp ce FDS sunt staţionate pe malul de est.
Intervenţia militară rusă în Siria, începând din septembrie 2015, a permis regimului să recucerească teritorii cucerite de SI şi să slăbească în mod semnificativ grupările rebele, pe care le-a gonit recent din sectoare în Ghouta de Est, în apropiere de Damasc.
Rusia întâmpină, cu toate acestea, dificultăţi în a transforma aceste succese militare într-o soluţionare politică a conflictului.
Pe alt plan, al-Assad a declarat că o confruntare ruso-americană a fost evitată.
”Eram aproape de o confruntare directă între forţe ruse şi cele ale Statelor Unite, dar, din fericire, ea a fost evitată”, a declarat preşedintele sirian.
El a lăudat ”înţelepciunea conducerii ruse”, care a permis, susţine el, să se îndepărteze spectrul unui asemenea conflict, întrucât ”nimeni în lume, şi în primul rând sirienii, nu are interesul ca această confruntare să aibă loc”.
”NU EXISTĂ TRUPE IRANIENE”
În privinţa problemei implicării aliatului iranian în război şi a unor recente atacuri aeriene israeliene vizând poziţii militare prezentate ca fiind iraniene în Siria, al-Assad a declarat că ”nu există trupe iraniene pe teritoriul nostru”.
”Noi nu putem să-i ascundem (pe iranieni) şi nu ne este ruşine să spunem clar dacă există” iranieni, a declarat el. ”Numai ofiţeri iranieni ajută armata siriană”.
”Ei (israelienii) spun că au atacat baze şi tabere iraniene. Dar, de fapt, am avut zeci de sirieni ucişi sau răniţi şi niciun singur iranian”, a continuat al-Assad.
Declanşat în 2011 de reprimarea sângeroasă de către regim a unor manifestaţii paşnice în favoarea democraţiei, Războiul din Siria a devenit tot mai complex de-a lungul timpului, odată cu implicarea unor ţări străine şi grupări jihadiste, pe un teritoriu tot mai fragmentat.
Războiul s-a soldat cu peste 350.000 de morţi şi a aruncat pe drumuri milioane de oameni.
La şapte ani de la izbucnirea conflictului, al-Assad a repetat solmen că forţele sale ”nu vor abandona niciun teritoriu”.
”Dacă nu reuşim să recucerim (tot) teritoriul prin acorduri de reconciliere, o vom face prin forţă”, a ameninţat el.