Washingtonul se pregăteşte de alt război pe termen nelimitat, în Siria

Vocea.biz / 26.09.2018
Washingtonul se pregăteşte de alt război pe termen nelimitat, în Siria

După Afganistan – unde armata americană este împotmolită de 17 ani – Statele Unite se pregătesc de alt război pe termen nelimitat, în Siria, de această dată, iar administraţia Trump a anunţat săptămâna aceasta că va rămâne pe teritoriul sirian atât timp cât Iranul nu-l va părăsi, relatează AFP conform News.ro.

”Nu vom pleca atât timp cât forţele iraniene vor rămâne în afara frontierelor iraniene, iar asta include aliaţii Iranului şi miliţiile armate”, a declarat luni unor jurnalişti consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe John Bolton.

Aceasta nu este prima oară când un oficial american sugerează o prezenţă americană prelungită pe teritoriul sirian, unde Washingtonul a desfăşurat aproximativ 2.000 de militari, în cadrul luptei internaţionale contra grupării Statul Islamic (SI).

În ianuarie, Pentagonul a anunţat că Statele Unite vor menţine o prezenţă militară în Siria ”cât timp va fi necesar”, cu scopul de a împiedica orice revenire a SI.

În iunie, secretarul Apărării Jim Mattis i-a avertizat pe aliaţii Statelor Unite că părăsirea Siriei imediat după sfârşitul luptelor contra SI ar fi o ”gafă strategică”.

Însă este pentru prima oară când o plecare a trupelor americane este legată atât de direct de prezenţa militarilor iranieni şi proiranieni din Siria.

O legătură atât de directă schimbă, mai ales, natura intervenţiei în Siria, justificată în mod legal prin lupta împotriva jihadiştilor, în urma mai multor atentate sângeroase în Europa – nu mai este vorba despre un război contra SI, ci de un război indirect împotriva Iranului.

Întrebat despre declaraţiile lui Bolton, Mattis a dat asigurări că politica ameriană în Siria nu s-a schimbat. ”Suntem în Siria pentru a învinge SI (…) şi a ne asigura că nu se întoarce imediat ce-am întors spatele”, a declarat el.

Secretarul Apărării, care pare adesea mai măsurat decât vulcanicul John Bolton, a declarat că ”citeşte aceeaşi partitură muzicală” ca acesta. Însă situaţia pe teren este ”complexă”, a adăugat el. ”Sunt sute de subtilităţi şi nuanţe, sunt primul care o recunoaşte”.

”RĂZBOI PERPETUU”

Perspectiva unui asemenea război pe termen nelimitat îngrijorează mai ales Franţa. ”Este responsabilitatea lui Bashar al-Assad, dar şi a celor care-l susţin, să angajeze o soluţie politică (…), altfel riscăm să ne îndreptăm către o formă de război perpetuu în zonă”, a avertizat luni ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian.

”Există, în prezent, cinci armate care se înfruntă în Siria, iar recentele incidente arată că riscul unui război regional este real”, a adăugat el.

În afară de riscul uor divergenţe în interiorul coaliţiei antijihadiste conduse de către Statele Unite, care conduce operaţiunile în nordul Siriei în cooperare cu Forţele Democratice Siriene (FDS) – o coaliţie de combatanţi kurzi şi arabi, acest viraj strategic este periculos, subliniază Andrew Parasiliti de la centrul de reflecţie Rand Corporation.

”În calitate de candidat şi în calitate de preşedinte, Trump a spus că războiul în Irak era o eroare şi că voia să retragă militarii americani din Siria”, aminteşte acest expert în probleme de securitate naţională.

”Însă politica americană este, acum, să se rămână în Siria atât timp cât Iranul va rămâne acolo, iar Iranul nu pare grăbit săplece”, adaugă el. ”Există, aşadar, un risc de escaladare sau de accidente cu armata rusă, aşa cum am văzut săptămâna trcută cu Israelul”.

Pe 17 septembrie, armata siriană a doborât în largul Siriei un avion al neclintitului său aliat rus cu 15 militari la bord, iar Moscova a aruncat întâi responsabilitatea Israelului, după care a evocat ”circumstanţe accidentale tragice”.

Apărarea antiaeriană siriană a deschis focul pentru a intercepta rachete israeliene vizând depozite de minuţie în provincia Latakia, un bastion al lui al-Assad, în nord-vestul ţării.

Citește și...