Uniunea Europeană va oferi guvernelor statelor membre câte 6.000 de euro pentru fiecare imigrant pe care îl preiau de pe vasele din Mediterană, potrivit Financial Times.
Comisia Europeană va publica marţi propuneri de stopare a valului de imigranţi în Europa. Între acestea se numără sprijinirea statelor care sunt de acord să contruiască pe teritoriul lor „centre controlate”, relatează News.ro.
Comisia va plăti guvernele pentru până la 500 de imigranţi pe care îi salvează de pe fiecare barcă eşuată în mare, a spus un oficial.
Stimulentul financiar va fi introdus după ce bărcilor de salvare ale imigranţilor le-a fost interzisă acostarea în Italia de noul guvern populist de la Roma.
Bruxelles va oferi ţărilor care sunt de acord să primească pe unii dintre cei salvaţi câte 6.000 de euro pentru fiecare imigrant, potrivit planurilor.
Spania va fi cel mai mare beneficiar, după ce a primit 1.200 de oameni doar în ultima săptămână. Franţa, Portugalia, Olanda şi Malta au primit, de asemenea, imigranţi.
Prin oferirea de stimulente financiare, Bruxelles speră să convingă Italia să facă mai mult în această problemă.
Baza acestui plan o reprezintă amplasarea „centrelor controlate” în principalele ţări vizate de imigranţi, care vor procesa cererile de azil şi vor trimite înapoi în ţările de origine persoanele cărora nu le vor fi admise cererile.
În propunerea Comsiei va fi specificat faptul că guvernele care vor găzdui aceste centre vor primi „sprijin total din partea UE şi agenţiilor UE”, inclusiv securitate plătită din bugetul Uniunii.
În ciuda încercării de luna trecută a liderilor UE de a discuta un acord pentru crearea centrelor în Europa, niciun guvern nu a spus că este doritor să găzduiască unul pe teritoriul lui. Guvernul italian a fost cel care s-a impus cel mai mult ideii.
Pentru a le convinge, Bruxelles va comunica membrilor UE că pot amplasa centrele „ad-hoc” şi că pot decide dacă vor fi tabere deschise ori închise.
Comisia va îndemna ca „centrele-pilot” să fie lansate „cât mai curând posibil”. Planul urmează să fie discutat de cei 28 de ambasadori UE miercuri.
În loc de centre de azil în interiorul UE, guvernele europene de dreapta conduse de Matteo Salvini, ministrul de Interne al Italiei, vor să consolideze graniţele blocului comunitare pentru ca preveni pătrunderea imigranţilor în Europa. Salvini este susţinut de miniştrii de Interne din Austria şi Germania.
Pentru ca aceste platforme să nu atragă imigranţi, Bruxelles va stipula că nu tuturor imigranţilor în cazul cărora va fi stabilit că au nevoie de protecţie internaţională le va fi dată ocazia să se stabilească în Europa.
Ţările care nu sunt membre UE, dar care doresc să găzduiască astfel de centre, le va fi oferit sprijinul în conformitate cu „situaţia specifică din punct de vedere politic, socio-economic şi al securităţii”.