Siria, pregătită să primească înapoi aproape un milion de refugiaţi, anunţă Moscova

Vocea.biz / 28.08.2018
Siria, pregătită să primească înapoi aproape un milion de refugiaţi, anunţă Moscova

Guvernul sirian este pregătit să primească înapoi un milion de refugiaţi pe teritoriul său, după eforturile de reconstrucţie patronate de Rusia, a anunţat marţi ministrul rus al Apărării, relatează AFP.

”Din 2015, atunci când oraşele şi satele au început să fie eliberate treptat, peste un milion de persoane s-au întors acasă”, a anunţat Serghei Şoigu, citat de agenţiile ruse de presă, titrează News.ro.

”Acum s-au creat toate oportunităţile în vederea întoarcerii a aproape un milion de persoane” suplimentare, a adăugat Şoigu.

Rusia intervine militar în Siria din septembrie 2015, în susţinerea forţelor aliatului său, preşedintele sirian Bashar al-Assad.

Această susţinere şi a Iranului le-au permis forţelor guvernamentale să obţină victorii după victorii în faţa rebelilor şi jihadiştilor şi recucerirea a aproape două treimi din teritoriul ţării devastate de război.

În contextul în care confruntările armate se încheie în multe regiuni, regimul de la Damasc şi aliaţii săi par să-şi intensifice eforturile în vederea reconstrucţiei şi accelerării întoarcerii celor 5,6 milioane de sirieni care au fugit de război începând din 2011.

La începutul lui iulie, al-Assad a declarat că reconstrucţia Siriei este ”prima prioritate” a sa.

Războuul care devastează Siria din 2011 s-a soldat cu peste 350.000 de morţi, a distrus infrastructuri din ţară şi a paralizat producţia de electricitate şi petrol.

Banca Mondială (BM) a apreciat costul pierderilor cauzate de război la 226 de miliarde de dolari – de patru ori PIB-ul dinaintea războiului.

Citește și...