Donald Trump îi va asfixia pe ”ayatollahii dictatori” ai Iranului prin noile sancţiuni impuse regimului de la Teheran, a ameninţat fostul primar al New Yorkului Rudy Giuliani, un avocat şi un apropiat al preşedintelui republican, scrie Reuters potrivit News.ro.
Statele Unite impun noi sancţiuni Republicii islamice prin retragerea Washingtonului din acordul din iulie 2015 în dosarul nuclear iranian.
”Putem de-acum să ne gândim rezonabil că vom vederea sfârşitul regimului în Iran”, a declarat sâmbătă Rudy Giuliani, referindu-se la recente manifestaţii în această ţară.
”Atunci când cele mai mari puteri economice se opresc din afaceri cu voi, voi vă prăbuşiţi”, a prezis el.
”Iar sancţiunile nu vor face decât s crească”, a ameninţat Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump, care participa, în apropiere de Paris, la o conferinţă a Consiliului Naţional al Rezistenţei din Iran (CNRI), un grup de opozanţi faţă de regimul de la Teheran cu sediul în capitala franceză.
La aceeaşi conferinţă, anul trecut, John Bolton, numit în aprilie consilier pe teme de securitate naţională al lui Trump, asigura CNRI că va conduce Iranul până în 2019.
”Obiectivul nostru ar trebui să fie schimbarea regimului în Iran”, declara în ianuarie, la Fox News, John Bolton.
După nominalizare, discursul său s-a schimbat radical cu privire la acest subiect..
”Aceasta nu este politica administraţiei. Politica administraţiei este să se asigure că Iranul nu se va apropia niciodată de posibilitatea de a se dota cu arme nucleare”, a declarat el pentru ABC în mai.
Ţările europene care au semnat în 2015, acordul cu Statele Unite, Rusia şi China sunt în continuare părţi ale Acordului de la Viena, pe care-l consideră util în împiedicarea Iranului de a se dota cu combustibil nuclar necesar fabricării de armament.
Însă Rudy Giuliani consideră că europenilor ar trebui ”să le fie ruşine” de alegerea lor.
Posibilitatea unei schimbări de regim în Iran este ”la îndemână”, a declarat pentru presă sâmbătă, la Villepinte, conducătoarea CNRI Maryam Rajavi.
”Roata schimbării începe să se învârtă”, a apreciat ea.
Sancţiunile economice decise de Trump vizând Iranul au ca scop să ridice poporul iranian împotriva Guvernului de la Teheran, a denunţat, la rândul său, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.
”Şase preşedinţi americani au încercat să facă asta, dar au fost obligaţi să renunţe”, a subliniat sâmbătă, pe site-ul său, Khamenei.