Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat vineri Statele Unite şi Israelul că se amestecă în afacerile Iranului, o ţară zguduită de o amplă mişcare de protest în ultimele zile, relatează AFP conform News.ro.
După cinci zile de proteste importante, de la 28 decembrie la 1 ianuarie, Iranul a revenit per ansamblu la calm, cu preţul unei importante desfăşurări de forţe de securitate. În total 21 de persoane au fost ucise, iar alte sute rănite în timpul manifestaţiilor.
”Ne este imposibil să considerăm drept ca anumite ţări, mai ales Statele Unite şi Israelul, să se amestece în afacerile interne ale Iranului şi Pakistanului”, a declarat Erdogan într-o conferinţă de presă televizată, la Istanbul, înainte să plece la Paris, unde se întâlneşte cu omologul său francez Emmanuel Macron.
”Asta ridică oamenii unii împotriva altora în aceste ţări. Ce păcat să vezi că se practică asta în numeroase ţări din întreaga lume”, a adăugat el.
Şeful statului turc nu a spus la ce se referea în legătură cu Pakistanul, însă a făcut aceste declaraţii la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va suprima ajutorul furnizat acestei ţări, pe care o acuză că nu face suficient în lupta împotriva terorismului.
După ce a evocat Irakul, Siria, Egiptul, Libia, Palestina, Tunisia, Sudanul şi Ciadul, Erdogan a declarat că ”un joc este în curs” într-un anumit număr de ţări, ”toate musulmane”.
”Ei iau măsuri să-şi însuşească bogăţiile subterane ale tuturor acestor ţări”, a adăugat el.
Erdogan a discutat la începutul săptămânii cu omologul său iranian Hassan Rohani, căruia i-a spus că doreşte să fie păstrate ”pacea şi stabilitatea” în Iran.