Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, a promulgat Legea Educaţiei, adoptată recent de Rada Supremă de la Kiev. Legea restricţionează predarea în limba minorităţilor naţionale.
Potrivit serviciului de presă al şefului statului ucrainean, Petro Poroşenko a comunicat că reforma învăţământului “este una dintre cele mai importante reforme, care va îmbunătăţi calitatea educaţiei”, asigurând paşii necesari pentru includerea Ucrainei în spaţiul educaţional european, scrie agenţia BucPress.
Preşedintele ucrainean a menţionat că noua lege sporeşte rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învăţământ. În acelaşi timp, Preşedintele Ucrainei a subliniat importanţa respectării în timpul procesului de învăţământ a drepturilor minorităţilor naţionale din ţară.
“Ucraina a demonstrat şi va demonstra în continuare o atitudine faţă de minorităţile naţionale care corespunde cu obligaţiile noastre internaţionale, care este în concordanţă cu standardele europene, fiind un model pentru ţările vecine”, a subliniat Petro Poroşenko.
El s-a adresat Ministerului ucrainean de Externe şi Ministerului Educaţiei să desfăşoare consultările necesare cu partenerii europeni, inclusiv cu Consiliul Europei.
Noua lege a educaţiei din Ucraina prevede introducerea treptată a noului sistem şi, prin aceasta, înlocuirea materiilor care se predau în limbă română cu discipline care vor fi predate în limbă ucraineană. Prima fază a reformei va avea loc începând cu 1 septembrie 2018 (reforma claselor primare şi a grădiniţelor). Predarea materiilor în limbă română se va păstra doar în clasele primare (1-4). De la 1 septembrie 2022, reforma va fi implementată în cazul claselor medii, iar din 2027-în clasele superioare (9-12).
Reforma sistemului de învăţământ din Ucraina a stârnit un val de critici, comunitatea de români din Ucraina vorbind despre un proces de lichidare a şcolilor româneşti şi de ucrainizare a minorităţilor etnice. În acest sens, a fost semnat un apel către preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, prin care se solicită respingerea prin veto a acestei legi, considerată a fi una care ar putea genera noi conflicte şi instabilitate în ţară.
Datele Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina arată că, în prezent, în această ţară locuiesc peste 400.000 de etnici români.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, săptămâna trecută, că, în urma adoptării noii legi a educaţiei din Ucraina, care restricţionează predarea în limba minorităţilor naţionale, şi-a anulat vizita pe care o avea programată în luna octombrie în această ţară, ceea ce i-a şi comunicat direct preşedintelui Poroşenko, pe care l-a întâlnit la Adunarea Generală a ONU. Iohannis a subliniat că amânarea unei vizite prezidenţiale este un semnal diplomatic ”extrem, extrem de dur”.
”Am fost foarte, foarte neplăcut surprins de evoluţia din Parlamentul Ucrainei, care, fără să anunţe partenerii, şi noi suntem parteneri ai Ucrainei, a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenţii reciproce şi, practic, această lege, dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităţilor la educaţia în limba maternă. Şi pe noi ne doare acest lucru, avem foarte mulţi români în Ucraina şi pot să vă spun, aşa, în premieră, că ideea mea cu vizita în Ucraina a fost, de fapt, să mergem împreună în zona Bucovinei ucrainene, unde sunt mulţi români, ca să subliniem că ne preocupă”, a spus şeful statului.
(News.ro)