Poroşenko promulgă noi sancţiuni vizând Rusia

Vocea.biz / 18.05.2018
Poroşenko promulgă noi sancţiuni vizând Rusia

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat un decret care promulgă o decizie recentă cu privire la prelungirea sancţiunilor impuse unor companii şi entităţi ruse, a anunţat vineri pe site preşedinţia ucraineană, relatează Reuters.

Consiliul de Securitate şi Apărare a Ucrainei a adoptat la începutul lui mai sancţiuni care le reflectă pe cele impuse de către Statele Unite şi constau în introducerea pe o listă neagră a numelor unor magnaţi şi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, titrează News.ro.

Kievul a prelungit, de asemenea, sancţiuni impuse unor sute de companii şi entităţi ruse, în urma anexării Crimeei în 2014 şi susţinerii de către Kremlin a rebelilor proruşi în conflictul don estul Ecrainei.

În decret nu se precizează numele vreunor persoane sau companii vizate de ultima listă.

Consiliul a anunţat că noile sancţiuni vor opera pe o perioadă de cel puţin trei ani şi vizează parlamentari şi fociali ruşi de rang înalt.

Poroşenko a semnat acest decret în ziua în care preşedintele rus Vladimir Putin o primeşte la Soci pe Angela Merkel, prima lor întâlnire după un an. De asemenea, Emmanuel Macron urmează să participe săptîmâna viitoare la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, în nord-vestul Rusiei.

Citește și...