Atacatorul din Las Vegas, Stephen Paddock, a instalat aparate de înregistrare în camera sa de hotel. Alte dispozitive au fost plasate în holul hotelului, în așa fel încât să fie alertat în momentul în care se apropie forțele de intervenție.
Atacatorul din Las Vegas, Stephen Paddoc, a plasat în camera sa de hotel mai multe camere video, scriu cei de la The New York Post. Bărbatul a montat dispozitive și pe holul hotelului pentru a fi alertat în momentul în care se apropiau forțele de intervenție.
Una dintre camerele video era plasat în jurul vizorului de la ușă, iar alte două au fost instalate pe hol. Potrivit ABC News, Paddock s-a și filmat în momentul în care a atacat mulțimea aflată la concert.
Polițiștii nu pot spune cum anume Paddock a monitorizat mișcările de pe holul hotelului. În momentul în care echipa de intervenție a intrat în cameră, Paddock s-a sinucis.
Stephen Paddock este responsabil pentru cel mai sângeros atac armat comis pe teritoriul Statelor Unite. Descris ca un milionar singuratic, Paddock și-a planificat atacul, spun forțele de ordine care, în urma perchezițiilor, au găsit zeci de arme în camera sa de hotel și la reședința acestuia din statul Nevada. Polițiștii spun că nu au date cu privire la motivul din spatele atacului.
Sura foto: Youtube