Primarul din Brăila, despre cazul sportivilor americani înjunghiaţi: Nu caracterizează municipiul

Vocea.biz / 16.09.2018
Primarul din Brăila, despre cazul sportivilor americani înjunghiaţi: Nu caracterizează municipiul

Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a declarat, duminică, pentru News.ro, că o persoană ”certată cu legea foarte mult timp” ar fi implicată în agresarea celor doi baschetbalişti de la ACS Cuza Sport Brăila.

Dragomir afirmă că astfel de incidente ”nu caracterizează municipiul Brăila, dar, din când în când, anumite persoane strică renumele oraşului cu astfel de fapte”.

Edilul şef al Brăilei a catalogat incidentul în urma căruia doi sportivi au fost răniţi pe o terasă din oraş ca fiind ”foarte grav, care nu caracterizează municipiul Brăila”.

”Astfel de incidente nu caracterizează municipiul Brăila, dar, din când în când, anumite persoane strică renumele oraşului cu astfel de fapte. Astfel de acţiuni trebuie să înceteze, iar aceste persoane trebuie eliminate din oraş, locul lor nu e într o societate civilizată, ci în puşcărie. Atacul respectiv s-a produs în cel mai mişelesc mod posibil de către o persoană care a fost certată cu legea foarte mult timp şi care s-a intors recent din străinătate”, a declarat primarul Brăilei, Marian Dragomir.

El a adăugat că o să poarte o discuţie cu conducerea clubului de baschet al Brăilei şi cu jucătorii care sunt speriaţi după cele întâmplate.

”O să avem o discuţie, nu s-a mai întâmplat aşa ceva până acum, o să avem o discuţie pentru a le da încredere să rămână la Brăila”, a spus Dragomir.

Între timp, reprezentanţii IPJ Brăila au anunţat că cercetările în acest caz au fost preluate şi vor fi continuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Baschetbaliştii americani Darrel Bowie si Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din Brăila, fiind transportaţi la spital, unde medicii i-au operat de urgenţă.

Cei doi sunt stabili, echilibraţi, fiind internaţi la Terapie Intensivă. Cel care se află în stare gravă, ar putea fi transferat la Bucureşti.

Poliţiştii spun că, din primele date, s-ar fi folosit un cuţit şi vizionează imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a vedea câte persoane au fost implicate în conflict.

Citește și...