Polițiștii americani l-au identificat pe Stephen Paddock, un bărbat în vârstă de 64 de ani, localnic din Nevada, drept autorul celui mai sângeros atac armat comis pe teritoriul Statelor Unite. Potrivit cunoscuților, Paddock era un singuratic iar în urma perchezițiilor, la locuința acestuia și în camera de hotel, polițiștii au găsit zeci de arme de foc și explozibil.
Nimic din ceea ce știau cunoscuții despre Stephen Paddock nu ar fi sugerat că acesta ar fi fost capabil să comită un atac sângeros. Potrivit CNN, familia acestuia este șocată de gestul bărbatului iar fratele atacatorului le-a spus jurnaliștilor că ultima data când a vorbit cu Stephen a fost chiar înainte de uraganul Irma. Stephen l-a sunat pentru a vedea cum se simte mama sa, aflată în Florida, chiar în calea uraganului.
Întrebat cu își descrie fratele, Eric Paddock a recunoscut că era un singuratic, un jucător de poker pe care îl puteai vedea stând ore în șir la o bere sau jucând la aparate. Trimitea cutii de ciocolată mamei sale și nu avea afiliații politice, a mai spus fratele acestuia.
În interviul acordat celor de la CNN, fratele a mai povestit și că Stephen era pasionat de pilotaj, avea brevet de aviator dar spun autoritățile că atacatorul nu își obținuse vizele medicale necesare pentru a putea zbura. Vecinii au confirmat faptul că mai nou, Paddock mergea în croaziere. Autoritățile spun că deținea două avioane de mici dimensiuni.
Tot potrivit vecinilor, Stephen era pasionat și de jocurile de noroc și mergea des la Las Vegas.
În ceea ce privește situația sa financiară, fratele a mai spus anchetatorilor că Stephen avea bani suficienți. Potrivit BBC, Stephen a lucrat ca și contabil dar a făcut și investiții imobiliare, iar acum acestea sunt verificate de autorități. Atacatorul a făcut recent și câteva investiții, în valoare de mii de dolari, dar nu se știe cum au evoluat acestea.
Fratele lui Stephen a mai spus și faptul că nu știe ca acesta să fi fost violent dar a recunoscut în fața jurnaliștilor faptul că tatăl lor a fost condamnat pentru că a jefuit bănci iar acesta a figurat pe lista Most Wanted a FBI unde a fost descris ca având tendințe psihopatice.
Stephen locuia alături de iubita sa, Marilou Delaney, considerată înainte suspectă în atacul armat. Ulterior polițiștii au aflat că Marilou nu se afla în țară în momentul atacului.
Nici polițiștii nu au mai multe indicii cu privire la motivele care ar fi putut sta în spatele atacului. Autoritățile din micuța localitatea Mesquite, care are în jur de 20,000 de locuitori, spun că Paddock nu a fost în atenția polițiștilor, acesta nu avea cazier iar pe numele său nu a fost emisă nici măcar o amendă de circulație. Polițiștii nu știu ca Paddock să fie afiliat niciunei grupări teroriste sau extremiste.
În schimb, în urma perchezițiilor făcute la domiciliul acestuia, șeriful din Clark Country a confirmat faptul că au fost găsite 19 arme de foc, explozibil și muniție iar în mașina lui Paddock au fost găsite cantități importante de azotat de amoniu, folosit la fabricarea de explozibil. În camera de hotel a lui Paddock au fost găsite alte peste 20 de arme de foc, inclusiv una modificată să devină o armă automată.
Stephen Paddock este responsabil pentru cel mai sângeros atac armat de pe teritoriul Statelor Unite. Peste 50 de persoane și-au pierdut viața și altele peste 500 au fost rănite după ce Stephen și-a încărcat arma automată, a ieșit pe balconul camerei sale de la etajul 32 a hotelului Mandalay Bay și a început să tragă la distanță în cele câteva zeci de mii de persoane care se aflau în zona alăturată unde se desfășura un concert de muzică country.
Sursa foto: Youtube