Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă că doreşte ca o cooperare cu viitorul preşedinte francez Emmanuel Macron să fie cât mai strânsă posibil şi ca ambele ţări să modeleze politica europeană, relatează Reuters și News.ro.
”Vom face totul, nu doar pentru a ajuta Franţa, ci şi pentru a modela proiectul european împreună cu Franţa”, a declarat şefa Guvernului german.
Emmanuel Macron, care va prelua funcţia duminică, efectuează o vizită la Berlin luni, pentru a se întâlni cu Merkel.
El a declarat că vrea să sublinieze importanţa cooperării franco-germane şi să relanseze proiectul european.
Preşedintele în exerciţiu François Hollande a efectuat, la rândul său, în urmă cu cinci ani, prima sa vizită în străinătate în Germania, unde s-a dus în ziua învestirii în funcţie.