Angela Merkel avertizează Administrația Recep Erdogan să înceteze orice comparaţie cu nazismul

vocea.biz / 20.03.2017
Angela Merkel avertizează Administrația Recep Erdogan să înceteze orice comparaţie cu nazismul

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a cerut, luni, Administraţiei Recep Tayyip Erdogan să înceteze orice comparaţie cu activităţi naziste, după o serie de afirmaţii făcute de lideri turci, informează Mediafax.

“Comparaţiile cu nazismul făcute de Turcia trebuie să înceteze”, a declarat Angela Merkel, citată de site-ul SZ-online.de.

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a acuzat-o, într-un discurs televizat rostit duminică, pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, că ar utiliza “metode naziste” împotriva cetăţenilor turci.

“Când le spunem că sunt nazişti, europenii devin stânjeniţi, se solidarizează. Mai ales Angela Merkel”, a afirmat Recep Erdogan.

Referindu-se personal la Angela Merkel, Recep Erdogan a continuat, potrivit postului N-TV şi revistei Focus: “Foloseşti metode naziste. Împotriva cui? Împotriva fraţilor mei din Germania şi a miniştrilor” care au mers în Germania pentru mitinguri electorale.

Administraţia Recep Tayyip Erdogan, acuzată de tendinţe autoritariste, este în conflict cu Germania şi Olanda după ce aceste ţări au interzis mitinguri electorale organizate înaintea referendumului pe tema introducerii sistemului prezidenţial în Turcia. Criticii susţin că Recep Erdogan vrea trecerea la un sistem prezidenţial pentru a sporirea prerogativelor decizionale.

Citește și...