O barcă cu 22 de migranţi sirieni s-a scufundat în Marea Egee: 12 morți, din care 5 sunt copii

vocea.biz / 24.03.2017
O barcă cu 22 de migranţi sirieni s-a scufundat în Marea Egee: 12 morți, din care 5 sunt copii

Autorităţile turce au anunţat că cinci copii se numără printre persoanele care şi-au pierdut viaţa după ce o barcă cu 22 de migranţi sirieni s-a scudundat în largul Mării Egee. De asemenea, bilanţul a crescut la 12 persoane, transmite Reuters, citat de News.ro.

Trei migranţi sirieni rămân în continuare dispăruţi, iar paza de coastă turcă a lansat o operaţiune masivă în largul oraşului Kuladasi, situat la aproximativ 62 de kilometri sud de metropola Izmir.

De asemenea, autorităţile au reţinut doi suspecţi turci, care ar fi organizat ultimul voiaj al migranţilor pe Marea Egee.

Televiziunea NTV a anunţat că migranţii erau într-o ambarcaţiune de cauciuc.

Acest incident are loc la doar o zi după ce o organizaţie caritabilă a anunţat că până la 200 de persoane s-ar fi înecat în largul coastelor libiene, pe o rută utilizată mult mai des în ultimul an decât ruta migratorie Turcia-Grecia.

Citește și...