Guvernul britanic a anunţat oficial că a interzis toate laptopurile, tabletele şi telefoanele mai mari de dimensiunile tipice pentru un smartphone, adică 16 centimetri lungime, 9,3 centimetri lăţime şi 1,5 centimetri grosime, din bagajele de cală ale curselor aeriene dintr-o serie de ţări cu populaţie majoritar musulmană, a anunţat un purtător de cuvânt al Downing Street, precizând că măsurile ar putea fi implementate în termen de câteva zile, relatează Sky News, citat de News.ro.
Interdicţia vizează zborurile directe din Turcia, Liban, Iordania, Egipt, Tunisia şi Arabia Saudită.
Interdicţia a fost ordonată marţi de premierul Theresa May, după o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai serviciilor de securitate din aviaţie.
Companiile care operează zboruri din ţările vizate au fost anunţate, dar implementarea măsurii ar putea dura câteva zile.
“Măsurile de securitate suplimentare ar putea provoca unele perturbări pentru pasageri şi zboruri şi înţelegem frustrarea pe care o va provoca acest lucru, dar prioritatea noastră va fi, întotdeauna, păstrarea siguranţei cetăţenilor britanici”, a spus un purtător de cuvânt al Guvernului.
“Zborurile directe către Marea Britanie din aceste destinaţii pot continua să opereze în Marea Britanie, cu condiţia ca aceste noi măsuri să fie implementate”, a adăugat el.
“Deciziile de a face schimbări la regimul nostru de securitate a aviaţiei nu sunt luate niciodată cu uşurinţă (…). Nu vom ezita să acţionăm pentru a asigura siguranţa populaţiei care călătoreşte şi vom lucra strâns cu partenerii noştri internaţionali pentru a minimaliza orice perturbare pe care ar putea să o provoace noile măsuri”, a spus el.
Surse din serviciile de securitate au precizat pentru Sky News că măsura nu este o reacţie la o ameninţare anume, ci un răspuns la o ameninţare generală la adresa aviaţiei.
Anterior, Departamentul american pentru Securitate Internă a a decis să le interzică pasagerilor unor companii aeriene din opt ţări predominant musulmane să aducă în bagajul de mână dispozitive electronice mari, precum laptopuri, tablete sau camere video.
Companiile aeriene vizate de decizia SUA sunt Royal Jordanian, Egypt Air, Turkish Airlines, Saudi Arabian Airlines, Kuwait Airways, Royal Air Maroc, Qatar Airways, Emirates şi Etihad Airways.