Trei militari americani au fost atacaţi de un coleg afgan într-o bază din Afganistan

vocea.biz / 19.03.2017
Trei militari americani au fost atacaţi de un coleg afgan într-o bază din Afganistan

Trei militari americani au fost răniţi după ce un coleg afgan a deschis focul spre ei, într-o bază din provincia afgană Helmand, anunţă Misiunea NATO din Afganistan citată de Mediafax.

“Trei militari americani au fost răniţi prin împuşcare de un militar afgan, într-o bază din provincia Helmand. Militarii americani primesc asistenţă medicală”, a transmis duminică, prin Twitter, Misiunea “Susţinere determinată”.

Un purtător de cuvânt al armatei afgane a declarat, potrivit site-ului agenţiei Reuters, că un militar din cadrul forţelor speciale a fost împuşcat mortal în incidentul produs duminică în Baza Shorab din Helmand.

“Militarul afgan a murit în schimbul de focuri”, a declarat Mohammad Rasoul Zazai, purtătorul de cuvânt al armatei afgane.

 

(Mediafax)

Citește și...