Germania cere acordul UE pentru scăderea alocațiilor copiilor imigranților, inclusiv din România

vocea.biz / 13.03.2017
Germania cere acordul UE pentru scăderea alocațiilor copiilor imigranților, inclusiv din România

Guvernul Germaniei intenţionează reducerea alocaţiilor oferite copiilor imigranţilor din 15 state membre ale Uniunii Europene, inclusiv din România, însă Berlinul aşteaptă o decizie a Comisiei Europene de eliminare a obstacolelor juridice care să permită aplicarea deciziei, relatează Handelsblatt, potrivit Mediafax

Ministerul german de Finanţe a prezentat o listă cu 15 state central, est şi sud-europene ai căror cetăţeni vor fi vizaţi de reducerea alocaţiilor pentru copii primite din Germania. Sunt vizaţi imigranţii din aceste ţări care muncesc în Germania, dar ai căror copii locuiesc în ţările de origine.

Potrivit proiectului de lege, alocaţiile oferite copiilor imigranţilor din România, Bulgaria, Croaţia, Polonia şi Ungaria vor fi reduse cu 50%. Pentru alte zece state, inclusiv Grecia, reducerea va fi de doar 25%.

Guvernul cancelarului Angela Merkel, care speră să rămână la putere după alegerile programate în septembrie, argumentează că nivelul alocaţiilor copiilor trebuie adaptat la standardele de trai din ţările de origine, potrivit cotidianului Handelsblatt şi ediţiei germane a agenţiei Reuters.

Ministerul german de Finanţe a cerut Comisiei Europene să elimine obstacolele juridice care să permită implementarea deciziei de reducere a alocaţiilor destinate copiilor imigranţilor. Comisia Europeană a refuzat până acum să aprobe solicitarea Germaniei.

Potrivit statisticilor, de alocaţii oferite de statul german beneficiază 15.000 de copii din România, aproape 87.000 din Polonia, 11.900 din Croaţia, 8.900 din Cehia şi 8.600 din Ungaria, relatează publicaţia Tagesspiegel. În prezent, cuantumul alocaţiilor oferite de statul german este de 190 de euro pe lună pentru primul şi al doilea copil şi de 196 de euro pentru al treilea.

Politicienii din Germania au analizat mulţi ani posibilitatea diminuării indemnizaţiilor sociale de care beneficiază imigranţii. În februarie, Ministerul federal al Finanţelor şi Ministerul Economiei au ajuns la un acord asupra aplicării unui proiect de lege care prevede reducerea alocaţiilor de care beneficiază imigranţii din state membre UE care muncesc în Germania pentru copiii aflaţi în ţările de origine. (Mediafax)

Citește și...