România și Polonia își doresc intensificarea contactelor la nivel militar

Silvia Spanciu / 16.02.2017
România și Polonia își doresc intensificarea contactelor la nivel militar

România și Polonia își vor intensifica contactele la nivel militar, în special prin participarea la exerciții multinaţionale şi prin schimb de informații.

Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leș, a avut o întrevedere bilaterală cu omologul polonez, Antoni Macierewicz, în timpul reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, ce se desfăşoară la Cartierul General al Alianţei din Bruxelles. Cei doi au vorbit despre importanța intensificării relațiilor dintre cele două țări, la nivel militar.

“În acest sens, a fost convenită intensificarea contactelor la nivel militar pentru transpunerea eficientă în practică a angajamentelor de participare reciprocă la structurile aliate găzduite de România şi Polonia, constând în subunităţi militare şi ofiţeri de stat major,” se arată într-un comunicat al MApN.

În domeniul cooperării bilaterale, cei doi miniştri au evidenţiat angajamentul de utilizare la maxim a cadrului oferit de Parteneriatul Strategic pentru intensificarea relaţiilor în domeniul apărării, în special prin participarea la exerciţii multinaţionale şi la alte activităţi practice de instruire a forţelor, precum şi în domeniile informaţiilor militare, forţelor aeriene şi apărării împotriva rachetelor balistice.

Antoni Macierewicz a reconfirmat angajamentul de dislocare în România, în cursul anului viitor, a unor aeronave de luptă pentru a participa la misiuni de poliţie aeriană şi la activităţi de pregătire în comun cu Forţele Aeriene Române.

Macierewicz ar urma să facă o vizită în România în primăvara acestui an, mai spune comunicatul MApN.

 

Citește și...