Pesoul mexican, maximul ultimelor patru luni după ce SUA și-a temperat discursul faţă de NAFTA

vocea.biz / 04.03.2017
Pesoul mexican, maximul ultimelor patru luni după ce SUA și-a temperat discursul faţă de NAFTA

Secretarul pentru Comerţ al Statelor Unite, Wilber Ross, şi-a temperat vineri discursul faţă de acordul comercial NAFTA, iar omologul său mexican Ildefonso Guajardo a spus că cele două părţi pot ajunge la un acord în beneficiul ambelor ţări, informaţii care au dus la aprecierea pesoului la cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni, transmite Reuters, potrivit News.ro. 

Pesoul a avut deja în ultimele săptămâni cea mai bună performanţă între monedele importante, iar vineri a urcat cu până la 2,5%, la 19,5085 unităţi pentru un dolar, cel mai bun curs din 9 noiembrie, a doua zi după victoria lui Donald Trump la preşedinţia SUA.

Moneda mexicană a atins un minim istoric pe 11 ianuarie, în urma unui declin de circa 17%, din cauza temerilor că Trump îşi va pune în practică avertismentul că va renunţa la Acordul Nord-American de Liber Schimb (NAFTA), care ajută economia mexicană.

Ross a afirmat la CNBC că un acord comercial bun va ajuta pesoul, despre care a recunoscut că a fost afectat de îngrijărările referitoare la viitorul NAFTA.

”Este un discurs mai apropiat de cel al unui stat vecin. Cel mai bun mijloc de a ajuta peso-ul este schimbarea tonului faţă de NAFTA”, a spus Benito Berber, analist la Nomura în New York.

Berber a apreciat că semnalele recente din partea administraţiei americane calmează temerile că Trump vrea renunţarea la NAFTA sau să impună taxe mari bunurilor mexicane destinate Statelor Unite.

Ross a subliniat că clauzele NAFTA referitoare la originea bunurilor reprezintă unul dintre punctele vulnerabile ale pactului comercial, subiect pe care autorităţile mexicane sunt dispuse să îl discute.

Ministrul mexican al Economiei, Ildefonso Guajardo, a afirmat vineri, la Detroit, că speră ca Mexicul, Canada şi Statele Unite să înceapă discuţii în iunie pentru modernizarea NAFTS, subliniind că ţara sa nu va accepta introducerea unor taxe vamale.

”Nu are rost să introducem un acord cu restricţii şi taxe la vamă”, a spus Guajardo în faţa unei audienţe de sute de oameni, între care directori ai producătorilor auto din Detroit.

Deprecierea pesoului este contrară obiectivului lui Trump de a reduce deficitul comercial cu Mexicul, întrucât acesta face mai scumpe exporturile americane în această ţară şi le ieftineşte pe cele mexicane.

”Un peso slab este contrar intereselor administraţiei americane, pentru că face exporturile mexicane mai atractive”, a spus Guajardo.

Ross a sugerat în interviul său că ar putea fi creat un nou mecianism pentru stabilizarea pesoului, afirmaţie care se adaugă zvonurilor cp Mexicul ar putea încerca să se folosească de mai multe măsuri pentru a susţine moneda.

Guvernatorul băncii centrale, Agustin Carstens, a negat o informaţie publicată de Bloomberg în această săptămână, că Banca Mexicului ar dori o linie swap cu Rezerva Federală a SUA pentru creşterea lichidităţilor.

Banca Mexicului, care a majorat dobânda cheie cu 3,25 puncte procentuale, începând de anul trecut, a anunţat luni planuri de a oferi contracte spot şi opţiuni valutare de până la 20 de miliarde de dolari, pentru a susţine pesoul.

Banca centrală va licita astfel de instrumente în valoare de până la 1 miliard de dolari, iar vineri a precizat că va oferi şase maturităţi de până la 1 an.

Tags:
Citește și...