Împuşcături la un sediu UPS în San Francisco, cel puţin patru oameni au murit – UPDATE

Bogdan Buburuz / 14.06.2017
Împuşcături la un sediu UPS în San Francisco, cel puţin patru oameni au murit – UPDATE

Cel puţin trei oameni au fost ucişi într-un incident armat în San Francisco, atacatorul împuşcându-se în momentul în care a fost confruntat de poliţişti. Localnicii au fost avertizaţi de oamenii legii să se adăpostească, transmite EvoNews.

UPDATE 4: Poliţia a anunţat, conform Reuters, că patru oameni, inclusiv atacatorul, au murit în urma incidentului. Poliţia spune că atacatorul s-a împuşcat când a fost confruntat.

UPDATE 3: Potrivit unui post local de televiziune din San Francisco, cel puţin patru oameni au murit după ce un angajat al UPS a deschis focul în interiorul unei clădiri al companiei.

UPDATE 2: Cel puţin două persoane au fost ucise în urma atacului de la sediul UPS din San Francisco, mai multe persoane fiind rănite. Poliţia a anunţat că a securizat clădirea, dar nu a făcut publice date despre victime.

UPDATE 1: Surse din forţele de ordine afirmă că trei oameni au fost împuşcaţi în centru şi că mai multe victime au fost duse la spital, conform News.ro.


Atacul armat a avut loc în apropierea unei clădiri a United Parcel Service (UPS), potrivit televiziunilor locale.

Reprezentanţii Poliţiei din San Francisco nu au făcut deocamdată comentarii publice, însă pe reţeaua de socializare Twitter autorităţile i-au anunţat pe localnici să se adăpostească şi să evite zona respectivă.

Incidentul are loc în aceeaşi zi în care un congresman republican şi consilieri ai acestuia au fost împuşcaţi.

Citește și...