Avertisment dur: SUA, gata să lanseze noi atacuri în Siria ”dacă va fi necesar”

vocea.biz / 08.04.2017
Avertisment dur: SUA, gata să lanseze noi atacuri în Siria ”dacă va fi necesar”

Statele Unite au avertizat că sunt pregătite să lanseze noi atacuri aeriene împotriva regimului sirian şi să impună noi sancţiuni economice, după ce au bombardat baza aeriană siriană de la al-Shayyrat, relatează AFP.

”Suntem pregătiţi să facem mai mult, dar sperăm că nu va fi necesar”, a avertizat ambasadoarea americană la ONU Nikki Haley, în Consiliul de Securitate, potrivit News.ro.

Diplomata a făcut această declaraţie într-o reuniune de urgenţă a Consiliului consacrată primei acţiuni militare a Washingtonului împotriva regimului lui Bashar al-Assad în cei şase ani de război.

Atacul a avut loc la trei zile de la presupusul atac chimic asupra oraşului rebel Khan Sheikhoun, în nord-vestul ţării, soldat cu cel puţin 86 de morţi, care a şocat lumea, iar puterea siriană a fost arătată cu degetul.

Pentagonul îi suspectează pe sirieni că au fost ajutaţi în această operaţiune, însă militarii americani nu au mers până la acuza direct Rusia.

Reacţia rusă ”este foarte dezamăgitoare”, şi-a exprimat regretul secretarul de Stat american Rex Tillerson. Însă, în pofida furiei Rusiei, vizita sa la Moscova, prevăzută săptămâna viitoare, nu a fost anulată.

Salva de rachete de croazieră americane a provocat furia Rusiei, aliata lui Bashar al-Assad alături de Iran.

”Statele Unite au atacat teritoriul suveran al Siriei. Noi catalogăm acest atac drept o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi un act de agresiune”, a declarat reprezentantul Moscovei la ONU, Vladimir Safronkov, în această reuniune.

O sursă militară siriană a declarat pentru AFP că armata lui Bashar al-Assad a aflat despre acţiunea americană şi a ”luat (măsuri) de precauţie”.

Rusia a subliniat, la rândul ei, că atacul n-a fost deloc eficient şi că doar jumătate din rachete au explodat în baza vizată.

Pista de decolare, cruțată în mod deliberat

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a părut să acrediteze această teză şi a notat că două avioane de vânătoare siriene au putut să decoleze de la bază vineri şi să efectueze noi atacuri aeriene în apropiere de Palmira.

În faţa acestor critici cu privire la eficienţa bombardamentului, Tillerson a precizat că americanii au cruţat în mod deliberat pista de decolare, fără să spună de ce.

Secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin a adăugat că Washingtonul va anunţa în curând ”sancţiuni suplimentare împotriva Siriei”.

Preşedinţia siriană a catalogat aceste atacuri un ”act idiot şi iresponsabil”.

Secretarul general al ONU, Franţa şi Regatul Unit au pledat în favoarea unei soluţii ”politice” în Siria.

Cu puţin înainte de reuniunea Consilului, Antonio Guterres a îndemnat la ”reţinere” şi a subliniat că nu există altă soluţie în afara celei ”politice” la războiul care devastează Siria.

Atacurile au fost ordonate joi de Donald Trump, care s-a pronunţat totuşi împotriva unei intervenţii directe împotriva regimului sirian. El nu a căutat să obţină autorizaţia Consiliului de Securitate înainte de această acţiune.

Către ora locală 3.40 (şi ora României), 59 de rachete de croazieră de tip Tomahawk au fost trase de navele USS Porter şi USS Ross, din regiunea Mării Mediterane, asupra bazei aeriene de la al-Shaayrat (centru).

Câteva ore mai târziu, armata siriană a anunţat ”şase morţi, răniţi şi pagube materiale importante”. Agenţia de presă oficială Sana a anunţat ulterior moartea a nouă civili, inclusiv copii, în sate vecine.

Observatorul a anunţat la rândul său că opt militari au fost ucişi, inclusiv un medic.

Într-o declaraţie solemnă la televiziune, Trump a explicat că aceste atacuri erau ”direct legate” de raidul aerian imputat marţi armatei siriene împotriva localităţii Khan Sheikhoun. Acest bombardament s-a soldat cu cel puţin 86 de morţi, inclusiv 27 de copii.

Stocarea armelor chimice

Potrivit serviciilor americane de spionaj, avioane care au efectuat acest atac au plecat de la baza al-Shaayrat, cunoscută drept un loc de stocare a armelor chimice înainte de 2013.

”Statele Unite nu vor aştepta ca al-Assad să folosească arme chimice fără consecinţe. Acele zile au trecut”, a subliniat Nikki Haley.

Aflată în dificultate de luni de zile în faţa regimului, coaliţia opoziţiei politice siriene a aplaudat operaţiunea americană, chiar dacă ”atacarea unui singur aeroport nu este suficientă”, a declarat Mohammad Allouche, un membru al Înaltului Comitet pentru Negocieri (HCN).

Forţele regimului caută să recucerească ultimele bastioane rebele – în provincia Idleb (nord-vest) – şi pe cele aflate sub controlul unor grupări jihadiste.

Decizia lui Trump a fost bine primită de alte ţări implicate în criza siriană, ca Turcia şi state europene.

În vara lui 2013, Barack Obama a dezamăgit ţările arabe care susţin opoziţia siriană prin faptul că a renunţat să atace regimul în urma unui atac cu armament chimic în apropiere de Damasc, soldat cu peste 1.400 de morţi potrivit serviciilor americane de informaţii.

La acea vreme, Trump l-a îndemnat pe Obama să nu intervină în războiul sirian.

(News.ro)

Citește și...