Cel puţin 30 de civili au fost ucişi, iar numeroşi alţii au fost răniţi într-un atac lansat de militanţi Stat Islamic în oraşul sirian Al-Bab, anunţă armata turcă, citată de site-ul agenţiei Reuters, potrivit Mediafax.
Atacul a fost lansat duminică seară, pentru a împiedica civilii să părăsească zona de conflict, a transmis armata turcă luni.
Insurgenţii sirieni, susţinuţi de militari turci, atacă de câteva săptămâni oraşul Al-Bab, aflat sub controlul reţelei teroriste Stat Islamic.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Conform celui mai recent bilanţ estimat de ONU, 270.000 de oameni au murit în acest război. Bilanţul anunţat de organizaţia Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) este de 312.000 de morţi.