Sâmbătă, 14 ianuarie, în Biserica Ortodoxă este odovania Botezului Domnului. Momentul încheie perioada de sărbătorire a Botezului Mântuitorului Hristos în râul Iordan.
“Praznicele bisericești din timpul anului au o perioadă de înainte serbare și una de după serbare. Slăvitul praznic al Botezului Domnului nu face excepție și are o duminică înainte, una după, o perioadă înainte de prăznuire și până astăzi o perioadă de după serbare, care se încheie cu ziua odovaniei. Odovania este un cuvânt slav care înseamnă sfârșit, concluzie. În privința existenței acestor perioade de dinainte serbare și după serbare există o comparație, care a fost făcută de unii liturgiști cu soarele, care înainte să apară, oferă lumii lumina sa chiar dacă el nu se vede efectiv și după ce apune, încă mai oferă lumii din lumina sa. Lumea obișnuindu-se și rămâne în suflet cu lumina pe care soarele a oferit-o în ziua respectivă”, a explicat părintele Silviu Tudose, asistent la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, potrivit Basilica.ro.
În perioada de după serbarea Botezului Domnului și până la odovanie, slujbele bisericești poartă amprenta sărbătorii, a menționat părintele Silviu Tudose: “De fapt cântările sfinților prăznuiți în această perioadă sunt împletite cu cântările închinate Botezului Domnului. În ziua de 14 ianuarie, începând de seara de la vecernie, deoarece ziua liturgică începe seara, practic se săvârșește din nou slujba Praznicului cu mici excepții în rânduiala liturgică, această slujbă fiind cum spuneam o încununare, un sfârșit al praznicului respectiv. O caracteristică specială ar fi că până în ziua praznicului respectiv, pe 14 ianuarie, credincioșii pot gusta Agheasmă mare. După ziua de 14 ianuarie se gustă Agheasmă mică. Această perioadă este perioada în care fiecare, fără binecuvântarea duhovnicului poate gusta Agheasmă mare până la odovanie”.
Sfânta Nina şi Sfinţii Părinţi ucişi în Sinai şi Rait
Sfânta Nina este praznuita pe 14 ianuarie. Sfanta Nina s-a născut în jurul anului 290, în Capadocia. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit unui vechi manuscris fiind chiar verişoara acestuia. La împlinirea vârstei de 12 ani, ajunge în grija stareței Niofora, pentru că tatăl ei devine pustinc, iar mama sa ia decizia să-și petreacă viața îngrijindu-se de săraci și de cei în suferință. Cu binecuvântarea episcopul Iuvenalie, pleacă din Ierusalim către Armenia. În anul 315 ajunge în Mtskheta, locul în care, potrivit celor mărturisite de stareța Niofora, s-ar afla „Cămașa lui Hristos“, potrivit CreştinOrtodox.ro.