Boboteaza (Iordanul)-6 ianuarie: la Bobotează nu se spală rufe, apa sfințită luată acum are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. La Bobotează se sfințesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulți bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.
Iordanitul femeilor: în satele din nordul țării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva și duceau alimente și băutură. După ce serveau masă, ele cântau și jucau toată noaptea. Dimineață ieșeau pe stradă și luau pe sus bărbații care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forță la rău amenințându-i cu aruncatul în apă. Tot acum, în unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apa din fântână sau dintr-un rău. În noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o bucățica de busuioc; busuioc se pune și sub pernă. Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărită în acel an.
Sfântul Ioan Botezătorul-7 ianuarie: acest obicei, numit “Udatul Ionilor”, are loc în Transilvania și Bucovina. În Bucovina, la porțile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta da o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat până la rău unde sunt botezați/ purificați.
Bobotează
În suita celor 12 sărbători importante creștine se număra și Bobotează (Botezul Domnului), ținută în fiecare an, în ziua a șasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să pășească în viață publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima data în lume, sărbătoarea se mai numește și Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului. Încă din sec. 3, poate și mai înainte, este semnalat începutul acesteia. Cert este că în “Constituțiile Apostolice” Bobotează figură deja printre sărbătorile creștine, alături de Crăciun și de Paști.
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…
Bobotează mai este cunoscută și sub numele de Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat
Sărbătorită încă de la început în ziua de 6 ianuarie, multă vreme împreună cu Crăciunul (lucru rămas până astăzi în practică Bisericii otodoxe ruse, a Bisericii Armene și a celorlalte biserici necalcedoniene), Bobotează mai este cunoscută și sub numele de Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat.
Evenimentul Botezului este descris de către toți evangheliștii. Matei ne relatează că Iisus a venit din Galileea la răul Iordan unde boteza Ioan Botezătorul, cerând să fie și el botezat. Ioan i-a zis: “Eu am trebuință să fiu botezat de ține și tu vii la mine” (Matei 3, 14), iar la răspunsul lui Iisus că așa se cuvine, a fost botezat în cele din urmă de către Ioan. Bobotează (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer Îl declară că fiind Fiul sau.
Bobotează (6 Ianuarie) și cu Sf. Ioan (7 Ianuarie) aproape că formează una și aceeași sărbătoare. In ajun, preotul sfințește casele cu apa care a fost sfințită în dimineață aceea după Liturghie. Oamenii țin post negru până ce vine preotul și beau din această apa sfințită. Preotul este precedat de copii îmbrăcați în cămăși albe, sunând din clopoței și deschizând calea preotului, strigând Kira Leisa, adică pronunțarea românească a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluiește). Pe lângă Troparul Bobotezei, copii cântă colinde speciale care descriu minunea care a avut loc la Iordan (Botezul lui Iisus). In ziua această, în afară de preot, nimeni nu se duce colindând din casă în casă.
În ziua de Bobotează, după liturghie, preotul împreună cu enoriașii fac o procesiune spre un lac, rău sau vreun izvor, pentru slujbă Sfințirii Apelor. Când Troparul Bobotezei începe, vânătorii și pădurarii satului împușca peste ape că să alunge duhurile necurate. Astazi, acest obicei a păstrat doar semnificația festivă a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Dacă este frig, se pregătește o cruce de ghiată, pentru a marca locul slujbei și la sfârșit preotul aruncă în apa o cruce de lemn, iar feciorii satului se aruncă să o scoată, chiar dacă este ger. Se crede că în ziua această toate apele pământului sunt sfințite; de aceea femeile nu spăla rufe pentru următoarele opt zile până la sfârșitul praznicului.
Sursă: crestinortodox.ro