Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva! Ce nu ai voie să faci în această zi

A. Dragu / 13.10.2016
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva! Ce nu ai voie să faci în această zi

Credincioşii sărbătoresc anual pe data de 14 octombrie pe Sf. Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Iaşului şi a Moldovei, iar tradiţiile şi obiceiurile pentrua acestă zi s-au păstrat de-a lungul timpului.
Sărbătoarea Sfintei Parascheva este un motiv de bucurie pentru milioane de credincioși din România, căci merg în pelerinaj la Sfintele moaște din Iași, unde se roagă pentru sănătatea și ocrotirea familiei.
Încă din vechile timpuri, creștinii au păstrat o serie de tradiții și obiceiuri care se țin de sărbătoarea Sfintei Parascheva.

TRADIȚII și OBICEIURI de  Sf. Cuvioasă Parascheva

În această zi de mare sărbătoare, nu se lucrează, nici la serviciu şi nici în acasă, pentru a te feri de pericolul bolilor de ochi şi durerilor de cap.
În zonele rurale unde tradițiile sunt păstrate cu sfințenie, bătrânii nu făceau nici focul de Sfânta Parascheva.

Încă de la apusul soarelui de pe data de 13 octombrie și până în dimineața zilei de 15 octombrie, nu se spală şi nici nu se coase, altfel te alegi cu negi la mâna. Fetele ţineau la această superstiţie pentru a rămâne cinstite, iar bătrânii, pentru belşug. Se pare că Sfânta Parascheva apare în vise şi împărtăşeşte leacuri populare celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu respectă avertismentele ei.
De Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce.
De Sfânta Parascheva se poate prezice vremea: dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot aşa vor fi şi celelalte sărbători de peste an.

Fetele care cos și spală în această zi rămân nemăritate.

În această zi se dă de pomană pentru adormiți și  nu se mănâncă fructe închise la culoare și pepene roșu, căci ele amintesc de sacrificiul martiric.

De Sf. Cuvioasă se fac rugăciuni către aceasta și Sfintele Moaște pentru o viață mai curată și mai bună, iar Cuvioasa îi ferește pe oameni de nenorociri
În popor, Sfânta Parascheva este percepută ca fiind “mare la trup şi urâtă la chip”, dar cu un suflet bun, pentru că-i fereşte pe oameni de boli, de grindină, trăsnet şi pe copii îi apără de deochi.

Dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase este semn că iarnă se va lăsa curând, dar se ține cont de somnul oilor. Dacă oile dorm înghesuite și strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea și friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, este un semn că iarna care va veni va fi domoală și blândă. Totodată încep pregătirile de iarnă şi se obişnuieşte să se cumpere cojoace, pături sau haine groase.
Sfânta Parascheva este sărbătorită şi în alte țări cu o puternică comunitate ortodoxă, că Grecia şi Bulgaria.

 

Citește și...