Tradiţii și superstiții de Sfinţii Mihail şi Gavriil! De ce trebuie să te fereşti

A. Dragu / 07.11.2016
Tradiţii și superstiții de Sfinţii Mihail şi Gavriil! De ce trebuie să te fereşti

În fiecare an, pe data de 8 Noiembrie, se serbează Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. În societatea tradițională, Sfinții Mihail și Gavriil erau cinstiți pentru că “ei sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”.

Arhanghelul Gavriil, care în ebraică înseamnă “Dumnezeu este puterea mea”. Acesta este considerat a fi mesagerul veştilor bune. Potrivit Noului Testament, el le-a vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria. De asemenea, vestea cea bună, naşterea Mântuitorului, a fost adusă Maicii Domnului tot de Arhanghelul Gavriil.

Mihail se traduce din ebraică prin “Cine-i ca Dumnezeu”. Se spune că acesta transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui Ceresc şi este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu, este reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat, purtând în mână o suliţă cu vârful îndreptat spre pământ. Sf. Arhanghel Mihail este mai des întâlnit în tradiţiile româneşti decât Gravriil. Astfel, în popor se spune că el este cel care ia sufletele oamenilor, stând la căpătâiul bolnavilor, dacă aceştia vor muri, sau la picioare, dacă vor scăpa de boală şi va continua să trăiască. Conform unei legende, Mihail ar fi fost iniţial un om simplu, însurat cu o fată frumoasă, pe nume Stăncuţa. După căsătorie, aceasta s-a transformat într-o femeie rea, iar pentru răbdarea pe care Mihail ar fi avut-o faţă de ea, Dumnezeu l-a făcut sfânt.

Ce nu ai voie să faci de Sfinții Mihail și Gavriil

De Sfinţii Mihail şi Gavriil sunt strict interzise îndeletnicirile casnice, cine nu se spune acestei reguli fiind sortit să aibă parte de mare chin înaintea morţii.

Iată care sunt câteva dintre lucrurile de care ar trebui să ţineţi cont:

– Se evită bârfele, mânia şi răzvrătirea că altfel cei care vor recurge la astfel de lucruri vor fi urmăriţi de ghinion timp de 5 ani de zile

– Cei care aprind lumânări la Biserică în această zi sfântă vor avea parte de adevărate talismane, ele aducând fericirea şi sănătatea pentru anul ce va urma

-Dacă se face o turtă din făină de porumb şi se aruncă între oi, iar dacăaceasta cade cu faţa în sus, atunci veţi putea fi considerată a fi purtătoare de fecunditate

– Cei care vor posti cu ocazia acestei sărbătoare vor fi feriţi de boli şi lovituri.

Rugăciune la Sfinții Mihail și Gavriil

„Dumnezeule Atotputernic, trimite-Ți Arhanghelul Tău, Mihail, spre ajutorul robului Tău (se rostește nu), să-l scoată din mâna vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi! O, mare Arhanghel Mihail revarsă mir bun asupra robului lui Dumnezeu, (se rostește numele celui care se roagă). Arhanghele Mihail, căpetenia cetelor îngereşti, voievod al puterilor cereşti, al heruvimilor, al serafimilor şi al tuturor îngerilor, fii mie păzitor, ajutătorla nevoie, în singurătate, la drum și pretutindeni. Izbăveşte-mă, mare Arhanghel, de toate înşelăciunile viclene ale diavolului şi auzi-mă pe mine, păcătosul (se rostește numele celui care se roagă), care mă rog ţie şi chem numele tău cel sfânt. Grăbeşte-te spre ajutorul meu şi auzi rugăciunea mea! Pe toţi cei ce-mi stau împotrivă biruieşte-i cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cu ale sfinţilor îngeri şi cu ale Sfinţilor Apostoli. Apără-mă de cutremure, de potop, de războaie, de orice rău și izbăveşte-mă de cel viclean, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Sfânt Arhanghel Gabriel, Înger al Încarnării, deschide-ne urechile spre avertismentele blânde şi chemările calde ale Domnului! Te conjurăm să fii mereu înaintea noastră, ca să înţelegem mai bine Cuvântul lui Dumnezeu, ca să Îl servim mai bine şi să ne supunem mai bine Voinţei Lui și ca să îndeplinim mai bine ceea ce El aşteaptă de la noi. Ajută-ne să rămânem trezi pentru ca atunci când Domnul va veni să nu ne găsească adormiţi! Amin!”

Aprinde o lumânare de Sfinții Mihail și Gavriil

Pentru că atât Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt văzuţi că păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, în credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viaţa de Apoi. Această, pentru că, potrivit folclorului, cei doi sfinţi participă şi la Judecata de Apoi.

De asemenea, în credinţele populare Sfântul Mihail este şi protectorul Lunii şi al Soarelui şi că ori de câte ori diavolii încearcă să le fure de pe cer (eclipse), nu ezită să se lupte cu ei.
În această zi, mai mult de 1.300.000 de români îşi vor serba azi onomastica de Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, potrivit unei statistici a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI. Majoritatea femeilor, aproape patru sute de mii, poartă numele de Mihaela, iar alte aproape trei sute de mii – Gabriela. Dintre bărbaţi, peste trei sute de mii poartă numele de Mihai, iar peste două sute de mii – Gabriel.

Citește și...