Afacerile cu maşini au încetinit în martie, cu un avans de 0,9%

Vocea.biz / 14.05.2018
Afacerile cu maşini au încetinit în martie, cu un avans de 0,9%

Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în martie cu 0,9%, serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ritm semnificativ scăzut faţă de cel din luna anterioară, în timp ce serviciile prestate populaţiei au avansat cu 3,5%, serie brută, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În februarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, afacerile cu maşini au crescut cu 4,7%, iar serviciile prestate populaţiei au avansat cu 6,4%, titrează News.ro.

În martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut atât ca serie brută cu 0,9% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,5%.

Avansul s-a datorat creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+21,9%) şi la comerţul cu autovehicule (+9,5%). Scăderi au înregistrat activitǎţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-14,5%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-7,6%).

Totodată, volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent a crescut atât ca serie brută cu 3,5% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,8%.

Avansul s-a datorat creşterilor provenite de la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+11,1%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+5,4%) şi la activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+3,5%). Scăderi au înregistrat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-1,9%) şi activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-0,7%).

În 2017, cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 11,1% faţă de 2016, ritm încetinit faţă de cel din anul anterior, în timp ce serviciile prestate populaţiei au avansat cu 15,5%.

Tags:
Citește și...