Toggle Menu
  1. Home/
  2. Economic/

INS: Costul mediu lunar al forţei de muncă în anul 2017 a crescut cu 14,7%, până la 4008 lei pe salariat

Costul mediu lunar al forţei de muncă în anul 2017, faţă de anul anterior, a crescut cu 14,7%, până la 4008 lei pe salariat, în condiţiile în care câştigul salarial mediu lunar brut a urcat tot cu 14,7%, până la 3223 lei, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite News.ro.

Totodată, câştigul salarial mediu lunar net la nivelul economiei naţionale (2338 lei) a înregistrat o creştere de 14,3% (+292 lei), comparativ cu anul precedent.

”Cele mai mari câştiguri salariale medii lunare nete, superioare mediei pe economia naţională, s-au realizat în anul 2017 în informaţii şi comunicaţii (de două ori), intermedieri financiare şi asigurări (+84,3%), administraţie publică (+64,3%), industria extractivă (+56,8%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+47,0%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+33,9%), sănătate şi asistenţă socială (+14,3%), respectiv în învăţământ (+2,1%)”, se arată în comunicat.

Totodată, câştigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în: hoteluri şi restaurante (-39,1%), alte activităţi de servicii (-33,5%), construcţii (-27,5%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-20,5%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-20,1%), tranzacţii imobiliare (-17,2%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-15,9%).

”Femeile au câştigat în medie cu circa 4% mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial mediu lunar brut de 3159 lei (faţă de 3280 lei al bărbaţilor) şi un câştig salarial mediu lunar net de 2288 lei (faţă de 2383 lei al bărbaţilor)”, se arată în comunicat.

Cele mai scăzute câştiguri salariale medii lunare nete s-au înregistrat în judeţele Harghita (1796 lei, cu 23,2% mai puţin decât media pe economie), Vrancea (1800 lei, cu 23,0% mai puţin decât media pe economie), respectiv Bistriţa-Năsăud (1815 lei, cu 22,4% mai puţin decât media pe economie).

La polul opus s-a situat câştigul salarial mediu lunar net realizat în Municipiul Bucureşti (3272 lei), cu 39,9% peste media pe economie.

Numărul mediu al salariaţilor în anul 2017 a fost de 4,946 milioane de persoane, în creştere cu 186.500 persoane comparativ cu anul precedent. Efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2017 a fost de 5,362 milioane de persoane, mai mare cu 138.600 mii persoane faţă de sfârşitul anului precedent.

Vocea.biz