INS: Câştigul salarial mediu net a crescut în mai cu 14,4%, la 2.704 lei

Vocea.biz / 09.07.2018
INS: Câştigul salarial mediu net a crescut în mai cu 14,4%, la 2.704 lei

Câştigul salarial mediu net a crescut în mai, nominal, cu 14,4%, la 2.704 lei, faţă de luna mai a anului trecut, dar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 8,5%, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în luna precedentă, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În aprilie, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, creşterea reală fiind însă de 9%, titrează News.ro.

În mai, indicele câştigului salarial real (câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum – n.r.) faţă de aceeaşi lună a anului trecut a fost de 108,5%.

În mai, câştigul salarial mediu nominal net a scăzut faţă de luna precedentă cu 9 lei (-0,3%).

Indicele câştigului salarial real a fost de 99,2% pentru luna mai faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost, în mai, de 193,8%, cu 1,5 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna aprilie 2018.

În mai, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, 6.437 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 1.554 lei.

În luna mai 2018, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.

”Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie 2018 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice”, se arată în comunicat.

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net, în mai faţă de aprilie, au fost de 7,5% şi 8,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), extracţia minereurilor metalifere, silvicultură şi exploatare forestieră (incl. pescuit şi acvacultură).

Totodată, au fost raportate creştere cuprinse între 3% şi 6% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite).

În mai faţă de aprilie, s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net de 16,7% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 15,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

Au fost înregistrate scăderi semnificative, cuprinse între 7% şi 12%, în tranzacţii imobiliare, activităţi de servicii anexe extracţiei, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, extracţia cărbunelui superior şi inferior.

”În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (+2,1%), sănătate şi asistenţă socială (+1,1%), respectiv administraţie publică (+1%)”, se arată în comunicat.

Citește și...