Plafonarea dobânzilor pentru creditele ipotecare şi creditele de consum, adoptată în comisii

Vocea.biz / 20.02.2018
Plafonarea dobânzilor pentru creditele ipotecare şi creditele de consum, adoptată în comisii

Comisiile reunite – economică, pentru buget şi juridică – din Senat au aprobat marţi plafonarea dobânzilor pentru creditele ipotecare şi de consum şi au votat pentru reintroducerea dreptului debitorului de a-şi răscumpăra un bun de la firma de recuperare, transmite News.ro.

Astfel, comisiile au aprobat o măsură prin care dobânda maxima pentru creditele ipotecare nu poate depăşi de mai mult de 2,5 ori dobânda de referinţă, de 2,25%, anunţată de Banca Naţională a României (BNR), potrivit senatorului PNL, Daniel Zamfir.

”Dobânda maximă pentru creditele ipotecare nu poate depăşi mai mult de 2,5 ori dobânda legală în cazul creditelor ipotecare sau imobiliare. Cum dobânda legală e astăzi 2,25%, s-ar ajunge la un maxim de 5,62%. Rezonabil, nu?”, a scris Zamfir, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, potrivit senatorului PNL, în cazul creditelor de consum, dobânda va fi plafonată la 18% pe an. În plus, comisiile reunite au votat pentru reintroducerea dreptului debitorului de a-şi răscumpăra un bun de la firma de recuperare cu dublul preţului cu care a fost achiziţionat de recuperator.

”Am avut în vedere limitarea profitului firmei de recuperare. Eu cred că un dublul sumei pe care recuperatorii îl percep mi se pare absolut rezonabil”, a declarat senatorul PNL.

Debitorul are astfel drept de preempţiune, iar această măsură nu ar încuraja neplata ratelor, ci recuperarea bunurilor de la recuperatori, potrivit lui Zamfir.

”Nu s-ar încuraja deloc, pentru că această prevedere nu face altceva decât să readucă în piaţă acele bunuri, pentru că dacă recuperatorul a cumpărat un imobil la 5-10% din valoare, cred că sunteţi cu totul de acord că nu acela era preţul real al pieţei. Ori dacă debitorul va avea posibilitatea să plătească dublul sumei cu care recuperatorul a cumpărat de la bancă, eu vă asigur că banca nu va mai vinde firmelor de recuperare, care de cele mai multe ori sunt vehiculelor băncilor, nu va mai vinde la acel preţ de 10%. Cred că un preţ normal pe piaţă al oricărui imobil atunci când vrei să vinzi cu discount, poate fi undeva la 30%”, a afirmat senatorul PNL.

Potrivit lui Zamfir, recuperatorii cumpără în prezent cu 10% din valoarea reală.

”Este o datorie pe care debitorul o are de plătit deşi preţul, aşa cum vă spuneam, nu este unul real, este unul rezultat din acel aranjament bancă-executor-recuperator de creanţe”, a afirmat Zamfir.

Citește și...